În sfârșit Botoșanii se aliniază protestelor organizate în peste jumătate din țară. O acțiune este programată a avea loc începând cu ziua de miercuri, 1 februarie 2017.
Un cetățean a solicitat aprobare pentru seria manifestațiilor ce vor avea loc timp de două săptămâni de zile, împotriva celor două Ordonanțe de Guvern adoptate de PSD pentru modificarea Codului Penal dar și pentru grațierea unor persoane.
”A fost făcută o solicitare la Primăria municipiului Botoșani vis a vis de organizarea unei manifestări publice în intervalul 1 – 14 februarie în intervalul orar 18:00 – 22:00. Locul acestei manifestări este Piața Revoluției”,
Cosmin Andrei, viceprimarul municipiului Botoșani
Cetățenii au solicitat și aprobarea unui traseu în eventualitatea în care vor avea loc și marșuri în municipiul Botoșani.
”De asemenea, s-a solicitat avizarea unui traseu pentru un marș, tot al acestor protestatari care va avea următorul itinerariu : Cuza Vodă – Calea Națională – Sucevei – Bulevardul Mihai Eminescu – Pietonalul Unirii și revenire în Piața Revoluției. Acest marș va fi efectuat doar dacă dlor consideră oportun”,
Cosmin Andrei, viceprimarul municipiului Botoșani
La nivel național au fost deja organizate proteste, cele mai de amploare din ultimii 10 ani de zile.
Bărbați prinși pe camerele video în timp ce își descărcau „gunoiul” din dubă
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Valeriu Iftime: Atâta ignoranță și lipsă de empatie rar mi-a fost dat să văd…
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Concluzia lui Emil Săndoi, după ce Poli Iași a remizat la Botoșani în derby-ul Moldovei
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Un iubit preot din Botoșani a plecat la Domnul, doliu în parohie
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024