Adevărate lagăre de exterminare
Anii grei ai comunismului au reprezentat un adevărat calvar pentru oamenii cu coloană vertebrală. Ţăranii, boierii, burghezii sau muncitorii care s-au ridicat împotriva regimului au sfârşit în temniţele comuniste, adevărate lagăre de exterminare. Supliciul fizic şi psihic îndurat de luptătorii anti-comunişti, dar şi de simplii cetăţeni care nu doreau să aibă de-a face cu regimul represiv, a fost de neegalat, mulţi pierzându-şi viaţa în temniţe insalubre. Tot atâţia au reuşit să supravieţuiască calvarului pentru a poveste generaţiilor viitoare prin ce-au trecut. Unul dintre aceştia este Dumitru Huţanu din Leorda, judeţul Botoşani.
Dumitru Huţanu, din satul Dolina, comuna Leorda, a suferit atrocităţi greu de imaginat, doar fiindcă a vrut să fie vertical şi să se opună regimului comunist. S-a născut la 14 octombrie, şi era fiul primarului din sat, un om cu stare, anti-comunist şi care făcuse politică. Aşadar din start Dumitru Huţanu, avea „origine nesănătoasă“, fiind chiabur. Mai mult decât atât din 1948, comuniştii confiscă averea familiei. Despre aceştia Dumitru Huţanu, spunea sec: „
Nici măcar nu ştiau să iscălească“. La vârsta de 17 ani,
Dumitru Huţanu a vrut să meargă la Liceul Militar din Iaşi.
A tipărit manifeste şi le-a împrăştiat prin tot satul
A luat examenele cu brio, dar a fost dat afară după o lună, tocmai din cauza „originii nesănătoase“. Întors acasă din 1956, a început lupta anti-comunistă. A tipărit manifeste şi le-a împrăştiat prin tot satul. Instiga peste tot sătenii să se opună colectivizării şi să se ridice la luptă ca revoluţionarii din Ungaria, despre care auzise tot în 1956 la
„Vocea Americii“. A fost prins şi arestat la 9 iulie 1959 şi dus la Suceava pentru anchetă. Atunci a început calvarul lui Dumitru Huţanu.
Puteau face din oameni orice voiau
Dumitru Huţanu, un tânăr de doar 20 de ani a încăput pe mâinile torţionarilor. Bătrânul explica clar în Jurnalul Literar din Botoşani, cum a fost supus la cazne.
„Anchetatorul meu era Dolfi Solomovici. Modul lui de a scoate mărturisiri era, bineînţeles, bătaia. Bătaie de dimineaţa până seara. Am luat atâta bătaie, că mă rugam să mor. Când auzeam strigătele de durere ale altor anchetaţi, tremura sub mine şi patul de beton: «Acuşi vin să mă ia!». Puteau face din oameni orice voiau. Medicii semnau cu uşurinţă tot ce le cereau anchetatorii Securităţii. Deşi am recunoscut că am pus manifeste, ancheta a continuat, la fel de dură.“, povesteşte în
Jurnalul Literar, Dumitru Huţanu.
”Şi-mi chiorăiau maţele”
A fost ţinut închis la Suceva și bătut până în 1960. A fost dus apoi la Botoşani şi judecat. „
Acolo am fost judecat, pe 30 aprilie 1960, Tribunalul Militar Iaşi m-a condamnat la 3 ani închisoare. Nici n-am fost lăsat să vorbesc.”,
povesestea Huţanu.
După ce aproape i-au zdrobit trupul în bătaie, a urmat un alt supliciu. Puşcăria de la Botoşani, însoţită de tortura psihică. Stăteau câte doi în pat, într-o celulă mică în care încăpeau trei paturi. "
Am stat şi la izolare, o săptămână. Într-o cameră care n-avea nici pat, doar hârdău. Mi se dădea mâncare o dată în zi. Mă înălţam la geam şi vedeam, la blocul de vizavi, la hoţi, cum le spuneam noi deţinuţilor de drept comun, cum atârna slănina. Şi-mi chiorăiau maţele”, povesteşte în
Jurnalul Literar, Dumitru Huţanu.
Totodată, bătrânul a explicat cum îi tratau medicii închisorii. Dacă un deţinut spunea că îl doare stomacul, medicul replica, că şi pe el îl doare, şi aşa mai departe. „
Mă întreb dacă trebuie să-l numesc medic.”, adaugă
Huţanu. Fiindcă era prea tânăr şi prea slab şi i-au fost date şanse mici de supraviţuire, a fost trimis la Jilava. Aici i-a cunoscut pe
fraţii Noica, iar apoi a fost transferat la Gherla într-un iad pe pământ cum spune Dumitru Huţanu.
Trebuia să lăsăm locul de muncă curat
Botoşăneanul povestea că metodele aplicate deţinuţilor politici erau de exterminare. Mâncau ce apucau, munceau mult, dormeau pe jos şi foarte puţin. La Gherla a stat cu 27 de oameni într-o cameră pe paturi fără saltele şi uneori dacă nu încăpea în pat dormea pe jos, pe beton în luna ianuarie. Mâncarea era îngrozitoare şi puţină.
„
Mâncam dimineaţa la ora 4, ca să fim la 6 la lucru. La ora 12, mâncam afară: ploua, ningea, stăteam cu castronul cu arpacaş în mână. Alte feluri de mâncare nu se descoperise. La ora 6 terminam lucrul şi trebuia să lăsăm locul de muncă curat ca în farmacie. Pe la 8 seara, se făcea apelul; mare chin pentru subofiţerii nu prea ştiutori de carte. Apoi ne controlau. Pe la vreo 11-12, ne dădeau mâncarea. Dormeam doar patru-cinci ore pe noapte. Regim de exterminare!“, precizeză bătrânul în publicaţia mai sus amintită. A stat doi ani în aceste condiţii. A fost eliberat pe 8 iulie 1962 şi cântărea doar 50 de kilograme, la o înălţime de peste 1.75 metri.
Mai, tu ai bube-n cap
După eliberare a refuzat să colaboreze în continuare cu autorităţile, dar nu mai făcea propagandă pro-americană. A strâns din dinţi şi a muncit pentru a face carte. A fost muncitor mulţi ani, reuşind datorită priceperii să ajungă şi contabil. În cele din urmă, a ajuns la Facultatea de Ştiinţe Economice, în 1974, şi a ajuns economist. Situaţia nu i s-a schimbat însă foarte mult. „
Chiar dacă eram mai bun decât alţii, mi se replica: «Măi, tu ai bube-n cap», conchide Dumitru Huţanu.
Sursa foto: Gândul
CITEȘTE:
EXCLUSIV: Povestea de dragoste din spatele gratiilor pentru care-a curs sânge - IATĂ de ce a fost în stare un deținut pentru a-și vedea iubita
