Are loc o anchetă anevoioasă la Botoșani, unde o mamă de 47 de ani și fiica ei de 14 au murit în locuința abandonată a unei rude.
Cele două ar fi plecat de acasă la începutul săptămânii, după ce femeia și-ar fi anunțat soțul că relația lor s-a terminat.
Sâmbătă dimineață cele două au fost găsite fără viață într-o încăpere plină de fum. Ambele aveau plăgi tăiate și arsuri pe corp. Procurorii au deschis un dosar penal pentru omor.
Cele două au fost găsite într-o casă din comuna Manoleasa, unde își găsiseră adăpost recent.
Primul gând al rudelor a fost că mama și fiica s-au intoxicat cu fum, dintr-o greșeală, dar criminaliștii ajunși la fața locului au observat pe corpul femeii, pe lângă arsuri, și urme de violență.
Cristian Simionescu, coordonator dispecerat SAJ Botoșani: „La fața locului s-au găsit două persoane de sex feminin. Se simțea un miros puternic de fum, de la arderea unor substanțe vegetale”.
Surse din anchetă au confirmat că și fiica avea, la fel ca mama, leziuni și plăgi tăiate. În camera în care erau cele două ar fi fost găsit și un recipient din metal în care erau resturi arse. Nu este exclus să fie vorba despre dovezi distruse.
Petru Mazuru, tatăl victimei: „Erau arse. Una era lângă foc, cealaltă lângă dormeză”.
R: De ce a venit la dumneavoastră?
Petru Mazuru, tatăl victimei: „Probabil că nu se împăca cu bărbatul ei”.
Soțul femeii a fost audiat câteva ore. Bărbatul susține că femeia a plecat pur și simplu împreună cu fiica, fără să fi avut vreun conflict cu el și că nu știa unde au mers.
Costel Vieru, soțul victimei: „Luni sau marți soția a dispărut din casă. Mi-a zis că s-a terminat totul între noi. Nu știu dacă avea altă relație. De multe ori umbla cu telefonul și când mă apropiam pur și simplu ascundea telefonul. Nu le-am făcut nimic”.
Înainte să se refugieze în casa în care au sfârșit, cele două au stat câteva zile la părinții femeii. Printre persoanele care au dat declarații se numără și sora femeii.
Mihaela Crețu, sora victimei: „După-amiază ne-am întâlnit, am fost la cumpărături. Ele s-au dus acasă. Nu știu să se fi certat. Ea nu a vorbit luni de zile cu mine. Era bolnavă, cred că făcuse o depresie, era slabă”.
În dosarul de omor deschis de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani nu a fost reținut nimeni deocamdată. Potrivit unor surse din anchetă, cele două ar fi murit, cel mai probabil, din cauza plăgilor înjunghiate. Ar fi fost deja decedate când a izbucnit incendiul, dar anchetatorii nu au la această oră concluziile medico-legale.
Dinu Todoran preia una dintre cele mai slabe echipe din acest sezon: Este o provocare
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Brânza de la “Five Continents”premiată cu aur la World Cheese Awards 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Două case mistuie de flăcări: O femeie a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Valeriu Iftime deschide ușa transferului unui jucător de la FCSB: Cum să nu-l vreau?
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024