Şi beneficiarii de la Cantina de Ajutor Social din cadrul Serviciului Public Local de Asistenţă Socială (SPLAS), structură aflată în subordinea Primăriei Botoşani au simţit atmosfera sărbătorilor de iarnă. În acest sens, municipalitatea a alocat peste 11.000 de lei pentru acordarea pachetelor cu alimente pentru masa de Crăciun.
S-au bucurat de bucatele tradiţionale peste 220 de beneficiari, în această categorie fiind incluşi botoşănenii fără venituri care primesc masă caldă zilnică de la cantina, vârstnicii cu pensii mici sau persoanele cazate la Centrul de Noapte. Ce-i drept, pachetele nu au fost la fel de bogate ca anul trecut, când valoarea acestora a fost dublă, respectiv 100 de lei faţă de 50 de lei în prezent.
„Am pregătit 225 de pacheţele, valoarea pachetului este de 50 de lei anul acesta, este un pic mai sărăcuţ decât anul trecut. Am pus două kilograme de preparate, cozonac, portocale, mere, pe lângă raţia zilnică, alimente care să le ajungă pentru cele cinci zile”, a declarat
Mihai Hriţcu, director Cantina de Ajutor Social. În cazul beneficiarilor de la venitul minim garantat municipalitatea a oferit câte un pachet de dulciuri din cele 2.000 pregătite pentru colindători.
CITEŞTE:
Pachete de Crăciun de peste 14.000 lei pentru săraci - FOTOGALERIE & AFLĂ ce au primit
[[galerie-foto]]