Mult așteptatele sărbători de Crăciun au învăluit Botoșaniul, iar forfota prin magazine s-a domolit. Cei mai mulți dintre botoșăneni s-au tot gândit și cântărit intens, opțiunile avute la îndemână, mai ales la partea culinară. „Ce gătim de sărbători?”, a fost întrebarea de pe buzele tuturor gospodinelor.
Când vine vorba despre masa de Crăciun dar și de cea de Revelion, lucrurile nu diferă foarte mult. Adesea, oamenii își aleg felurile de mâncare prezente pe masa de sărbători în funcție de preferințe.
În preajma sărbătorilor am vorbit cu unul dintre bucătarii cunoscuți din Botoșani despre ce ar trebui să nu lipsească de pe masa gospodinelor desăvârșite.
Tradiția tăierii porcului de Ignat, încă se mai practică și explică faptul că printre preferințele botoșănenilor se numără preparatele din carne. Acestea nu trebuie să lipsească mai ales de Crăciun, însă trebuie să avem mare grijă de felul în care gătim carnea.
”În primul rând, masa de Crăciun știm bine că la noi la români se mănâncă bine porcul. Porcul nu este o carne chiar greoaie dacă știm bine să o gătim. Chiar recomand carnea de porc, dar gătită altfel decât se găsește până acum. Se gătește la timp îndelungat și temperaturi foarte mici. Așa o să rămână o carne de calitate”
Ne-a spus Bogdan Câmpanu, bucătar
Felul principal este carnea de porc, dar întotdeauna, lângă preparate trebuie să existe și alte produse care ne ajută la digestie, precum legumele. Băuturile care merg foarte bine cu mâncarea tradițională sunt vinurile. Cel mai căutat și recomandat de gastronomi este vinul tradițional roșu, de butuc de casă, care are proprietatea și de digestiv.
Aproape în orice casă, mirosul de cozonac este nelipsit de Crăciun, însă pe lângă acesta, se pot servi și alte dulciuri pe care le putem prepara foarte ușor.
”Ca și prăjitură, eu recomand și o prăjitură digestivă, un tort cu lămâie cu mac sau ceva de mere cu scorțișoară, care știm bine că pentru sărbătorile de Crăciun, scorțișoara este ca un element principal”,
Ne-a mai declarat Bogdan Câmpanu, bucătar
De asemenea, de Crăciun este indicat să consumăm cât mai multe sucuri naturale, din fructe și legume.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
ACUM la Botoșăneanul TV: Dezbatere despre șansele USR la alegerile parlamentare – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024