Primarul celui de al doilea municipiu al judeţului merge la inundaţii cu un automobil care sfidează criza. Este vorba de o maşină de teren Honda CR-V al cărei preţ variază, în funcţie de dotări, între 25.799 şi 35.081 euro. Edilul de Dorohoi susţine însă că maşina nu a fost plătită din banii instituţiei pe care o conduce. Potrivit acestuia, ea a fost achiziţionată în cadrul programului SAMTID de reabilitare a reţelelor de apă şi canalizare pentru firma angajată ca şi consultant al proiectului. Ar fi vorba de două automobile care au fost utilizate de echipa de implementare a proiectului care a cuprins Dorohoi, Săveni şi Darabani, iar la final primăriile primelor două localităţi ar fi preluat, fără alte costuri, cele două automobile. „Mă gîndesc să renunţ la ea deoarece consumă mult”, ne-a declarat Dorin Alexandrescu (foto). Maşina ar fi fost preluată cu peste 100.000 de kilometri la bord. Culmea este că, după ce s-au achiziţionat asemenea automobile, proiectul SAMTID nu a fost terminat nici pînă astăzi şi nu a rezolvat problema furnizării apei şi canalizării în cele trei localităţi.
Dotări standard Honda CR-V Executive :
- Sistem alarma
- Plafon din sticla
- Spalator faruri
- Faruri Xenon cu reglaj automat senzor de lumina
- Senzori parcare - fata/ spate
- Camera de luat vederi pentru marsarier
- Reglaj electric, 8 directii, scaun sofer, inclusiv suport lombar
- Scaune fata cu sistem incalzire
- PC card
- Difuzor de bas (Subwoofer)
- Sistem navigatie
Ora 19:00 – Botoșani la coada clasamentului la prezența la vot
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024