Accident feroviar grav, în această noapte, pe raza județului Botoșani.
În miezul nopții de duminică spre luni, în jurul orei 2.00, un tren marfar care se deplasa pe ruta Adjud-Dorohoi, cu o viteză mică, la nivel de trecere cu calea ferata de pe strada Sălciilor, din municipiul Dorohoi, a intrat în coliziune cu un autoturism, pe care l-a târât aproximativ 25 de metri.
Conducătorul auto nu a observat trenul, intersecția fiind marcată cu indicatorul "Crucea lui Andrei".
În autoturism erau trei persoane. Din cele declarate de conducătorul auto, pasagerul de pe bancheta din spate acuza dureri și s-ar fi deplasat la spital cu un taxi, până la sosirea forțelor de intervenție.
Echipajul ISU ajuns la fața locului a intervenit pentru asigurarea măsurilor de prevenire a izbucnirii unui incendiu.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Medici și pacienți intoxicați cu praf: Control al Gărzii de Mediu cu amendă și măsuri de remediere
Redacția Botoșăneanul
Nov 20, 2024
Reveniri spectaculoase la FCSB pentru restanța cu FC Botoșani: CUM ar putea arăta primul 11
Redacția Botoșăneanul
Nov 20, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 20, 2024
Profesor din Botoșani mort la doar 31 de ani: Suntem în stare de șoc!
Redacția Botoșăneanul
Nov 20, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 20, 2024