Pompierii au evacuat șase persoane care locuiau la casele din zonă.
Pompierii dorohoieni au fost solicitați să intervină, în urmă cu puțin timp, în localitatea Broscăuți, acolo unde un autoturism a părăsit partea carosabilă și a avariat un contor de distribuție a gazelor naturale.
La caz a ajuns, în cel scurt timp, un echipaj din cadrul Detașamentului de Pompieri Dorohoi, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă. Deoarece se simțea miros puternic de gaz, pompieri au asigurat perimetrul și au evacuat șase persoane care locuiau în casele din zona respectivă. Și circulația pe stradă a fost oprită până când o echipă de muncitori a furnizorului de utilități a sistat alimentarea cu gaz.
Cele două persoane care se aflau în autoturism, în momentul producerii evenimentului, nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Cazul a rămas în atenția Poliției pentru cercetări.
Pentru a preveni astfel de evenimente, pompierii recomandă conducătorilor auto să dea dovadă de prudență la volan, să respecte regulile de circulație pentru propria lor siguranță, dar și a celorlalți participanți la trafic.
În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.
Evenimentele înregistrate la nivel județean rămân în atenția Centrului Operațional, pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea de vieți.
Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro.
ULTIMĂ ORĂ: Tânăr transportat urgent la spital după ce s-a răsturnat cu mașina
Oana Sava
Nov 28, 2024