Maşina patronului de la HSR sub pază pe noapte, cercetările amânate - VIDEO
Desfăşurare de forţe în zona unde maşina administratorului de la HSR a fost aprinsă în puterea nopţii. Zeci de poliţişti, pompieri şi jandarmi au fost prezenţi la faţa locului pentru a interveni atât pentru îndepărtarea pericolului cât şi pentru a stabili dacă incendiul a fost unul intenţionat. La scurt timp după ce echipajele de pompieri au ajuns la faţa locului şi au stins flăcările care cuprinseseră limuzina lui Bogdan Juncănaru, zona a fost populată şi de mai mulţi poliţişti care au început o anchetă. Deocamdată nu se cunosc cauzele care au dus la aprinderea autoturismului. „Poliţia a fost sesizată cu privire la existenţa unui autoturism incendiat. La faţa locului s-a deplasat o echipă a Poliţiei municipiului Botoşani, care împreună cu colegii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă încearcă să stabilească cauza incendiului. În funcţie de concluziile expertizei şi a cercetărilor efectuate la faţa locului vor fi stabilite cauzele şi vor fi luate măsuri în consecinţă. Nu ne putem pronunţa cu privire la aspectul de incendiere”, a declarat Anca Silion Aramă, purtător de cuvânt IPJ Botoşani.
CITEŞTE:
Maşina de lux a patronului HSR incendiată în puterea nopţii - GALERIE FOTO
Cercetările au durat mai bine de o oră însă din cauza întunericului misiunea organelor de cercetare a fost una extrem de dificilă. Motiv pentru care, în jurul orei 00:15 s-a decis stoparea acestora în vederea reluării în cursul dimineţii de miercuri, 31 octombrie. „Ne-am deplasat la faţa locului o echipă operativă şi de la ISU şi de IPJ Botoşani, am făcut o primă evaluare însă oprim cercetările în această seară, vom continua mâine dimineaţă începând de la 8:30 spre 9:00. Nu facem nici o suspiciune, vom lua în calcul toate ipotezele posibile. Nu ştim dacă vom solicita şi o expertiză amănunţită şi deocamdată nu este necesară, vom vedea ce va stabili comisia care va cerceta evenimentul”, a declarat Mihai Flămânzeanu, inspector şef adjunct ISU Botoşani. Se pare că incendiul a pornit la partea din faţă a maşinii care a fost distrusă aproape în totalitate, fiind mistuit de flăcări motorul care nu va mai putea fi remediat dar şi o mare parte din capotă. Pe timpul nopţii limuzina va rămâne în paza poliţiştilor locali urmând ca cercetările să fie reluate pe timp de zi în cursul dimineţii de miercuri.
CITEŞTE ŞI:
Limuzina patronului de la HSR arsă în noapte