Doi bărbați, de 40 și 50 de ani, au avut nevoie de îngrijiri medicale, în urma unui accident rutier produs în localitatea Curtești. Evenimentul a avut loc sâmbătă după-amiază, când autoturismul în care se aflau a intrat într-un cap de pod.
La fața locului s-au deplasat, în cel mai scurt timp, două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și una de descarcerare, precum și două salvări ale Serviciului Județean de Ambulanță.
Când au ajuns la fața locului, pompierii au constatat că șoferul și pasagerul de pe scaunul din dreapta față erau încarcerați, dar conștienți.
Aceștia au fost extrași din autoturism cu ajutorul accesoriilor de descarcerare, fiind preluați de echipajele medicale și transportați la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.
Pompierii au intervenit și pentru înlăturarea pericolului de incendiu, fiind deconectate bornele bateriei.
Automobilul a rămas blocat în șanț, în apropierea unei stații pentru călători.
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024
Liderul național votat de sute de botoșăneni deși s-a retras din cursă
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Bilete disponibile la meciul dintre FC Botoșani și Farul Constanța – PREȚURILE
Oana Sava
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024