Mașina unei șoferițe izbită în plin de un tânăr „puțin” drogat
La data de 1 iulie 2024, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la faptul că pe drumul național DN29 C, în localitatea Bucecea, s-a produs un accident de circulație, soldat cu pagube materiale.
Echipajul de poliție direcționat la fața locului a stabilit următoarea situație de fapt:
Un tânăr, de 25 de ani, din localitatea Bucecea, în timp ce se deplasa cu autoturismul, pe drumul național DN 29 C, din aceeași localitate, nu a acordat prioritate de trecere unui autovehicul condus de o tânără de 21 de ani, împrejurare în care a intrat în coliziune cu acesta, rezultând avarierea autoturismelor.
În urma testării cu aparatul din dotare a tânărului, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.
Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ).
Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența substanțelor psihoactive.
(foto – depositphotos.com)
Companiile de furnizare ale Grupului PPC în România fuzionează
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Escrocii sparg conturile de WhatsApp: „Schema 1.800” este noua înșelătorie care face ravagii
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Avocat din Botoșani plătit cu peste 90.000 de euro de Consiliul Județean Suceava
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile