Proprietarii ale căror mașini au fost avariate de obiecte aflate pe domeniul public și în administrarea autorităților pot cere plata unor sume ce pot fi folosite pentru repararea vehiculelor.
Astfel, chiar dacă nu au o asigurare CASCO, cei ce-și găsesc mașina avariată de căderea unui copac, de exemplu, pot cere autorităților locale, în instanță, plata unor despăgubiri.
Atât asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto (RCA), cât și asigurarea CASCO acoperă riscuri la care se expun conducătorii auto și mașinile lor sau ale altora, din cauza lor. Asigurarea RCA este obligatorie pentru șoferi, în timp ce asigurarea CASCO este opțională, explică specialiștii de la Avocatnet.ro.
Apoi, polița RCA acoperă daunele produse altora, iar cea CASCO acoperă daunele produse mașinii deținătorului, indiferent de cine le provoacă, în condițiile în care a plătit pentru acoperirea anumitor riscuri.
Așadar, cei ce au o asigurare suplimentară CASCO și își găsesc mașina avariată pe domeniul public, indiferent de cauză, rezolvă situația relativ ușor și rapid: se adresează asigurătorului la care are încheiată această asigurare.
Pe de altă parte însă, în cazul unei mașini avariate pe domeniul public, din cauza unor obiecte sau elemente de construcții ce trebuie întreținute de autorități (un copac, de exemplu), lucrurile se complică pentru cei ce nu au decât o poliță RCA.
Totuși, chiar și-n lipsa unei polițe CASCO, aceștia pot primi bani pentru repararea mașinii. Concret, ei pot cere despăgubiri, în instanță, celor ce se fac responsabili de daunele provocate mașinii.
Astfel, în cazul unui copac căzut pe mașină, păgubitul ar trebui să ceară despăgubiri autorităților locale, iar în cazul în care și-a avariat mașina într-o groapă, administratorului drumului sau celui care execută lucrări pe drumul respectiv, după caz.
Anumite autorități locale, mai prevăzătoare, s-au asigurat deja împotriva pagubelor provocate de bunurile deținute și administrate de acestea mașinilor cetățenilor. Un exemplu în acest sens este o primărie de sector din București care, în 2019, atunci când un fenomen meteo sever (ploaie înghețată) a provocat căderea multor copaci și avarierea a mii de mașini din Capitală și nu numai, a anunțat că va acoperi, din asigurarea pe care o avea încheiată deja cu o firmă de asigurări, daunele provocate de copacii prăbuşiţi.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Sărbătoarea Nașterii Domnului: tradiții fascinante și superstiții care dăinuie peste generații
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Comercianții nu mai trebuie să emită bon fiscal pentru plățile cu cardul, decât la cerere
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile