Zeci de autoturisme abandonate, au fost trecute în evidența polițiștilor locali, pe raza municipiului Botoșani. Potrivit unui raport întocmit pe anul 2015, aproape 100 de mașini au fost lăsate de izbeliște în parcări sau pe marginea drumurilor.
În perioada 3-24 februarie 2015, polițiștii locali botoșăneni au desfășurat activități pentru identificarea vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al municipiului Botoșani.
”Cu ocazia verificărilor a fost identificat un număr de 96 de vehicule abandonate pe domeniul public din care 80 de vehicule abandonate, iar un număr de 16 vehicule fără stăpân ( fără plăcuță de înmatriculare sau care sunt înmatriculate în alte țări). În lunile aprilie și mai, proprietarii a fost somați cu privire la obligația de a ridica autoturismele abandonate, fiind stabilite termene pentru intrarea în legalitate” - Poliția Locală Botoșani.
Pentru înlăturarea fenomenelor ce cauzează poluarea mediului a fost întocmit un număr de 135 procese – verbale de constatare și sancționare a contravenției, prin care a fost dispusă sancțiunea avertismentului în cazul a 84 de procese –verbale, și 51 sancțiuni cu amendă în valoare de 32,450 lei.
Reporterii ziarului Botoșăneanul au scris anul trecut un articol cu privire la acest subiect -----> Somn dulce pentru mașinile abandonate pe domeniul public de la… Opoziție! - GALERIE FOTO
(Ș.V.)
Botoșani va găzdui cea de-a patra etapă eSuperliga: Trei creatori de conținut vin la Polivalentă
Redacția Botoșăneanul
Nov 30, 2024
Cum Să Vă Înregistrați și să Începeți să Pariați la Seven Casino?
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024
Momente grele pentru o familie cu patru copii: Casă distrusă de flăcări în această seară
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024
Șofer AMENDAT după o oprire în trafic: Polițiștii i-au „golit” mașina
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024