Premierul Marcel Ciolacu a vorbit despre noile măsuri drastice ce urmează a se implementa pentru șoferii care sunt prinși beți sau drogați la volan.
Astfel, cei care vor fi prinși la volan băuți sau drogați nu vor mai putea conduce un autoturism timp de 10 ani.
De asemenea, autovehiculul folosit în momentul comiterii infracțiunii ar putea fi confiscat de Poliție, scrie Știrile Pro TV.
”Vor fi măsuri și pentru cei care vor conduce sub influența alcoolului și sub influența drogurilor, măsuri drastice și propuneri venite și de la colegi ca timp de cel puțin 10 ani să nu mai ai dreptul să deții un permis de conducere când vei fi depistat de către poliție într-o astfel de situație și chiar confiscarea autovehiculului pe care îl folosești în momentul infracțiunii.”
a declarat Marcel Ciolacu.
La începutul săptămânii, ministrul de Interne Cătălin Predoiu a anunțat că analizează posibilitatea testării antidrog a elevilor în școli.
Premierul Ciolacu a afirmat acum că este necesară crearea unui cadrul legal care să ofere părinților posibilittea de “a solicita autorităților, medicilor de familie, o eventuală testare a minorului și statul să acopere aceste cheltuieli“.
“Dacă eu, părinte, sunt îngrijorat, nu am de unde să știu dacă copilul meu se droghează sau nu, apelez la autoritățile și instituțiile statului. Cred că este o abordare corectă“,
a spus premierul.
Universitatea Ștefan cel Mare Suceava a votat pentru extensie la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Mar 09, 2025
O firmă din Botoșani construiește o sală polivalentă cu trei etaje
Redacția Botoșăneanul
Mar 09, 2025
Afaceristul mort a mai chemat pe cineva la el: Frați morți unul după altul, în câteva săptămâni
Redacția Botoșăneanul
Mar 09, 2025
FAZA ZILEI: Garda de Mediu s-a judecat cu Primăria pentru buruieni, un comisar a uitat să facă poze
Redacția Botoșăneanul
Mar 09, 2025
Crin Antonescu a demisionat din PNL după 35 de ani: Am trăit și am făcut istorie
Redacția Botoșăneanul
Mar 09, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile