În data de 26 ianuarie 1981 Consiliul Popular al județului Botoșani emitea o decizie prin care suprafața de 18.237 de mp era dată în folosință ”fără termen și fără plată” către Automobil Clubul Român (ACR). Încă de atunci, ACR a folosit terenul cu construcțiile ulterioare în mod gratuit. Proprietarul nu mai este de acord cu această înțelegere și-a deschis un proces e care l-a și câștigat.
Acțiunea litigioasă a durat deja mai bine de un deceniu și a constat în prezentarea către judecători a zeci și zeci de documente prin care să fie deslușit modul în care s-a dat spre folosire înainte de Revoluție terenul pe care acum este Poligonul ACR dar și carto-drumul.
Explică Dumitru Ghițun, directorul ACR: ”Noi încă dinainte de ‘89 am primit în folosință suprafața de 18.237 mp pentru construirea poligonului și carto-drumului am primit în folosință fără termen și fără plată. A fost o hotărâre a fostelor instituții, a fost comitetul executiv al fostului Consiliu Popular”.
ACR a încercat și schimbarea cadastrală pentru ca obiectivul să intre de drept în proprietatea sa. Primăria, evident s-a împotrivit și de acolo, procesul care a avut ca principal obiectiv rectificarea cărții funciare. Instanța de judecată a dat câștig de cauză proprietarului de drept, adică Primăria.
”A fost o clauză suspendată prin care noi impuneam plata concesiunii asupra terenului care va fi repusă pe rol. Acest dosar se va judeca de acum încolo cu plata concesiunii, prin care noi constrângem ACR să plătească concesiune pe acel teren. Procesul cu recunoașterea dreptului de proprietate asupra terenului l-au pierdut. Au avut un drept de folosință și nu s-a înțeles prea bine dacă a fost gratuit sau nu, sunt niște documente foarte vechi, de prin anii ’80”, spune și viceprimarul Cosmin Andrei.
Dar demersurile legale sunt departe de a fi încheiate pentru că municipalitatea intenționează să continue cu un alt proces, suspendat în trecut, prin care să fie stabilită și o taxă de concesiune. Asta însă numai după ce se va constata modul de încadrare al terenului, care în trecut, era considerat imaș comunal. Iar aici intervine teama ACR-ului care consideră că suma ce va fi stabilită drept taxă de concesiune va fi una uriașă.
”Probabil că o să ne invite cum s-a procedat cu terenul pe care-l avem, vis a vis de poligon. Acolo ne-a invitat la negocieri în vederea concesiunii și s-a întocmit un contract și plătim o sumă cam mare, vreo 22.000 de lei pe an, pentru 3.750 de mp. D-apăi pentru 18.000 vă dați seama…” , comentează Dumitru Ghițun.
Directorul ACR Botoșani consideră că Poligonul de la marginea orașului este un obiectiv de utilitate publică ce este folosit în prezent, în mod gratuit de botoșănenii care obișnuiesc să dacă sport. Iar din cauza litigiilor cu Primăria nu s-au mai efectuat intervenții de modernizare deoarece situația cu dreptul de folosință nu era una tocmai clară.
Terenul de aproape două hectare ce este folosit în prezent de ACR, pe piața imobiliară poate ajunge la o valoare de peste jumătate de milion de euro, asta la un calcul de 30 de euro / mp.
Gabriela ERDIC
[[galerie-foto]]
Liderul național votat de sute de botoșăneni deși s-a retras din cursă
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Bilete disponibile la meciul dintre FC Botoșani și Farul Constanța – PREȚURILE
Oana Sava
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Directoare cu concurs la spitalul orașului: NOTA obținută la examen
Oana Sava
Nov 26, 2024