Meciul dintre Sepsi OSK Sfântu Gheorghe şi FC U 1948 Craiova, din etapa a 23-a a Superligii de fotbal, a fost suspendat definitiv, duminică, în minutul 26, la scorul de 0-0, din cauza unor scandări xenofobe.
Arbitrul Andrei Chivulete a trimis în primă instanţă cele două echipe la vestiare din cauza scandărilor xenofobe şi rasiste, scrie Agerpres. După o întrerupere de zece minute, jucătorii au revenit pe teren şi jocul a fost reluat, însă arbitrul a suspendat definitiv meciul după doar câteva zeci de secunde, din cauza noilor scandări ale suporterilor.
Cum partida a fost oprită din cauza fanilor olteni, aproape sigur FCU Craiova va pierde la „masa verde” cu 0-3, notează Gazeta Sporturilor. Cazul va fi judecat, însă, de Comisia de Disciplină din cadrul FRF pe baza raportului întocmit de arbitru şi de observatorul partidei, braşoveanul Octavian Goga.
Clubul de fotbal FC U Craiova 1948 a anunţat, într-un comunicat postat duminică seara pe pagina sa de Facebook, că se delimitează de comportamentul suporterilor săi în meciul de la Sfântu Gheorghe.
”Clubul nostru nu are nicio implicare în organizarea acestui meci. Nu am solicitat bilete pentru suporteri în acest sens. Prin urmare, nu putem fi răspunzători sub nicio formă de manifestările suporterilor în timpul acestui meci de fotbal. Clubul nostru nu a organizat deplasarea suporterilor la partida de la Sfântu Gheorghe”, se arată în comunicatul echipei din Bănie.
”Echipa Sepsi OSK şi-a asumat accesul tuturor fanilor pe acest stadion şi, prin urmare, este singura entitate responsabilă pentru respectarea legii şi a regulamentelor în timpul desfăşurării meciului. Orice altă interpretare contravine prevederilor legale şi nu poate fi încălcată de niciun membru al niciunei comisii dintr-o ţară civilizată. În concluzie, considerăm că echipa noastră este absolvită de orice vină cu privire la organizarea acestui meci de fotbal”, a subliniat clubul craiovean.
De partea cealaltă, clubul Sepsi OSK a reacţionat pe aceeaşi reţea de socializare: ”O decizie corectă: arbitrul Andrei Chivulete a oprit meciul din cauza scandărilor xenofobe ale suporterilor echipei oaspete”.
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Alegeri Prezidențiale 2024 – Diaspora română se mobilizează
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Dinu Todoran preia una dintre cele mai slabe echipe din acest sezon: Este o provocare
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Brânza de la “Five Continents”premiată cu aur la World Cheese Awards 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024