Vizita pe care ministrul Culturii a efectuat-o vineri la Botoșani a încins spiritele în coaliția de guvernare la nivel de județ. Venit teoretic pentru un spectacol al Filarmonicii ”George Enescu”, Lucian Romașcanu și-a transformat ziua petrecută la Botoșani într-una cu un pronunțat caracter politic social-democrat.
Oficialul guvernamental și-a început turneul prin județ la Primăria Dorohoi, condusă de un PSD-ist, a continuat la Muzeul de Științe ale Naturii din același municipiu, după care a susținut o conferință de presă alături de președintele Consiliului Județean, Doina Federovici, ministrul Muncii Marius Budăi, deputatul Alexandra Huțu și subprefectul Paula Berențan, toți de la PSD. Apoi a plecat spre Adunarea Generală a PSD Săveni.
Nicăieri pe acest traseu nu au fost invitați președintele PNL Botoșani, Costel Șoptică și nici măcar prefectul Sorin Cornilă, deși acesta din urmă este reprezentantul Guvernului în județ și ar trebui să fie prezent la orice vizită a unui oficial guvernamental.
Prezent ieri la ”Botoșăneanul TV”, deputatul Costel Șoptică a dezavuat atitudinea liderilor de la PSD, care au confiscat vizita ministrului.
”Prin abordarea pe care au avut-o – probabil d-na Federovici, nu cred că s-a ocupat dl Andrei – este una total greșită. Este județul nostru, al botoșănenilor. Județul nu este al PSD-ului, județul nu este al d-nei Federovici”,
Costel Șoptică, președinte PNL Botoșani.
La întâlnirea cu presa de la CJ, reporterul Botoșăneanul l-a întrebat pe ministru despre lipsa oricărui liberal de la acțiunile sale, în condițiile în care PSD guvernează alături de PNL de un an. În acel moment Doina Federovici și Marius Budăi au început să dea din umeri dezaprobator, iar ministrul a recunoscut că, ”mi se șoptește din tribune”, după care a dat o explicație penibilă: ”organizarea o face Filarmonica”.
Aceasta în condițiile în care Filarmonica nu a avut vreun reprezentant nici măcar la amintita conferință de presă. În plus, legal este imposibil ca o asemenea instituție să decidă ca un ministru să participe la o ședință de alegeri de la PSD.
Realizând situația jenantă, ministrul Marius Budăi a întors-o:
”Conferința de acum este și la invitația noastră, a PSD, n-are legătură cu... ”, după care Lucian Romașcanu a reluat însă tema ridicolă cu Filarmonica, adresând apoi ironii prefectului.
Culmea este că la conferința de presă Prefectura a avut un reprezentant, însă pe subprefectul Paula Berențan, membră PSD, prefectul Sorin Cornilă, component PNL, nefiind invitat.
Vineri seară la Casa de Cultură a Sindicatelor a avut loc concertul aniversar ocazionat de împlinirea a 70 de ani de către Filarmonica Botoșani, „Gheorghe Zamfir și prietenii”.
Deși ocupă portofoliul culturii, Lucian Romașcanu a absolvit Facultatea de Comerț de la ASE București. Este senator social-democrat pentru al doilea mandat consecutiv și pe 28 octombrie a fost ales președinte PSD Buzău.
VEZI VIDEO DE LA 36.10
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024