Asociaţia B-Right Media a organizat vineri la Muzeul Judeţean Botoşani, conferinţa de închidere a proiectului „MediaTIN – Iniţierea tinerilor în presă”. Proiectul a fost implementat în parteneriat cu Consiliul Judeţean al Elevilor, începând cu data de 1 mai 2011 şi se va finaliza la 1 martie 2012. Bugetul a fost asigurat de Comisia Europeană, prin Programul Tineret în Acţiune (5.550 de euro) şi Asociaţia B-Right Media (516 euro).
Scopul proiectului a fost participarea directă a tinerilor la activități proiectate de ei înșişi, în care chiar ei joacă rolurile principale, pentru a dezvolta inițiativa, spiritul antreprenorial şi creativitatea.În cadrul programului a fost organizată o şcoală informală de presă, la care au participat 21 tineri. Aceştia au urmat un training nonformal de 32 de ore prin care au fost iniţiaţi în jurnalism şi relaţii publice. După încheierea training-ului, tinerii au participat activ la elaborarea unui ziar de ştiri pozitive, în versiune tipărită, dar şi online, având ocazia să culeagă, să redacteze şi să editeze ştiri, să realizeze fotografii de presă şi să tehnoredacteze materialele. În cadrul proiectului au fost editate şi distribuite şase ediţii ale ziarului, cu, despre şi pentru tineri, conceput de membrii grupului ţintă, cu ajutorul echipei de proiect.
Premiaţi în cadru festiv
În aceeaşi zi, Asociaţia B-Right Media a organizat spectacolul „
Tineri pentru tineri", în care tinerii participanţi la proiect şi-au primit recunoaşterea muncii depuse timp de mai bine de jumătate de an. Spectacolul a prilejuit diseminarea rezultatelor proiectului. De asemenea, au fost distribuite ziarele realizate de tineri, aceştia având ocazia să vorbească despre experienţa nonformală de învăţare. Noile competenţe, cunoştinţe şi abilităţi dobândite au fost recunoscute prin certificate Youthpass, pe care tinerii le-au primit în cadru festiv.
CITEŞTE ŞI:
Tineri jurnalişti instruiţi pe bani europeni