Este vicepreședinte demisionar în cadrul Filialei Uniunii Salvați România (USR) Botoșani.
Medicul Tudor Sîrbu și-a anunțat demisia din această funcție politică după ce partidul pe listele căruia în 2020 a candidat pentru Senatul României s-a implicat politic în tragedia familiei Alexandrei Ivanov.
„Este o reacție într-un fel la o postare a USR-ului care doreau demisii în bloc și am zis că nu este corect. Nu contează ce partid, niciun partid consider că nu trebuie să intre acum în discuții sau să se exprime cu ceea ce s-a întâmplat. Niciun partid nu ar trebui să-și dea cu părerea acum. De ce? Pentru că sunt mai multe anchete în curs, părerea mea este că trebuie să se finalizeze anchetele sau măcar să aibă un rezultat preliminar”,
Tudor Sîrbu, medic primar chirurgie plastică SJUM
Rolul politicului în astfel de situații ar trebui să fie doar din punct de vedere legislativ, susține mai departe medicul care activează în cadrul Spitalului Județean Mavromati, politicienii având obligația de a găsi modalități sau soluții pentru a preveni astfel de tragedii.
„Pentru asta există politicul, să vină cu proiecte legislative și cu soluții practic prin care să se prevină astfel de lucruri, astfel de tragedii. Pe scurt, nu ar trebui să se exploateze, într-un fel sau altul politic, nu știu dacă este pentru capital electoral, dar se poate interpreta și așa”,
Tudor Sîrbu, medic primar chirurgie plastică SJUM
Și nu în ultimul rând, medicul Tudor Sîrbu a considerat că dreptatea în cazul Alexandrei va fi făcută de organele de cercetare penală care anchetează acest caz dar și de comisiile altor structuri, inclusiv a Ministerului Sănătății.
Tudor Sîrbu este medic specialist Chirurgie Plastică și Microchirurgie Reconstructivă.
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Bănuieli de infidelitate și răzbunare brutală: Medicul i-a recomandat repaus sexual
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Tragedie în familia interpretului Igor Cuciuc: Fiica sa a murit la numai 17 ani
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Valeriu Iftime: Gata cu lucrurile de mântuială
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024