Există riscul, chiar şi la formele uşoare, să crească inflamaţia şi să evolueze spre o formă severă, spune medicul.
Renumitul medic Virgil Musta, de la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara, a făcut câteva recomandări, pe pagina sa de Facebook, celor care, în această perioadă, au unele simptome de COVID-19 sau chiar au fost confirmaţi cu noul coronavirus, dar care se tratează la domiciliu.
„Pentru că este o perioadă în care mă abordează multă lume şi mă întreabă cum să procedeze, las mai jos câteva recomandări, care sper să vă ajute pentru a şti cum să acţionaţi: La apariţia oricărui simptom care ar putea sugera că sunteţi răcit, izolaţi-vă la domiciliu, urmăriţi evoluţia şi discutaţi permanent cu medicul de familie, care vă va îndruma. Este foarte important ca eventuala infecţie SARS CoV 2 să fie descoperită cât se poate de timpuriu; Dacă sunteţi depistat pozitiv, ţineţi legătura în continuare cu medicul de familie, el poate fi cel mai bun sfătuitor al dumneavoastră în această perioadă. Noi, medicii specialişti de la Victor Babeş, avem o colaborare foarte bună cu medicii de familie şi ne informăm reciproc în interesul pacienţilor”, a scris Musta.
Medicul timişorean a subliniat că, dacă starea celor cu simptome se înrăutăţeşte, aceştia trebuie să se prezinte la spital.
„Următoarele semne trebuie să vă facă să solicitaţi imediat evaluare în spital, pentru că pot anunţa o evoluţie posibil severă a bolii: febră mare, care persistă mai mult de 3-4 zile sau reapare după o perioadă de afebrilitate; tuse seacă iritativă intensă, însoţită de dureri toracice; dureri musculare intense, dureri de cap intense, oboseală marcantă; senzaţia de lipsă de aer. Dacă starea dumneavoastră se înrăutăţeşte, nu staţi acasă până nu mai puteţi respira sau până aveţi dificultate mare în respiraţie, pentru că de cele mai multe ori este prea târziu să mai putem face ceva. Dacă aveți factori de risc (boli cronice), fiţi şi mai prudenţi!”, a mai scris Musta.
Medicul Virgil Musta a spus că există riscul, chiar şi la formele uşoare, să crească inflamaţia şi să evolueze spre o formă severă.
„În evoluţia bolii există riscul, chiar şi la persoanele cu forme uşoare, ca între a 7-a şi a 10-a zi, inflamaţia să crească şi să evolueze spre o formă severă. În această perioadă a bolii fiţi foarte atenţi, iar dacă apar semnele de severitate descrise mai sus, anunțaţi medicul de familie şi prezentaţi-vă urgent la spital pentru a fi evaluaţi. Îmi pare rău că acum, în zi de sărbătoare, am venit şi cu aceste recomandări care ne reamintesc că nu avem un 1 Decembrie normal, dar nu pot să nu le fac, având în vedere realitatea dură pe care eu şi colegii mei (şi din păcate mulţi pacienţi) o resimţim”, a încheiat Musta.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Botoșănean oprit de polițiști pe Calea Națională: Nereguli descoperite după control
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
6 miliarde de lei: Un nou drum expres în nordul Moldovei
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Whatsapp a lansat o nouă funcție: Instrumentul este disponibil la nivel global
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024