Declarațiile au fost făcute în cadrul unei conferințe de presă care a avut loc la sediul spitalului.
Medicul botoșănean, Carmen Zaboloteanu, a susținut că se remarcă o tot mai mare reticență a pacienților. Inclusiv aparținătorii ar fi agresivi, iar actul medical are de suferit din acest motiv.
Carmen Zaboloteanu, medic șef Secția de Neonatologie.
„Observ o foarte mare neîncredere față de adresabilitatea la Maternitate și asta ne face și foarte grea munca. În ultimul timp între medici, personalul medical și pacienți se creează un mare spațiu. Pacienții vin foarte setați că va fi rău. Sunt din start agresivi, sunt din start neîncrezători, refuză medicația, refuză tratamentul și în momentul în care cazul se agravează vin și spun că nu am fost destul de expliciți, nu le-am explicat tratamentul. Se face o mare problemă în a aplica actul medical și acest lucru se accentuează. Nu doar la noi, am observat și la nivel național și colegii ne spun același lucru”
Sunt însă și situații când pacienții sunt surprinși de calitatea actului medical:
„De foarte multe ori răspunsul este «Da, chiar e mai bine decât mă așteptam» Am auzit cuvintele astea de foarte multe ori în ultimele zile.”
Medicul botoșănean a declarat că nu au fost înregistrate cazuri de violență fizică asupra cadrelor medicale, însă „există o anumită agresivitate verbală permanentă.”
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024