Occidentalii caută cadre medicale şi zidari printre botoşăneni. Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) a făcut publică luni dimineaţa lista posturilor disponibile în Europa şi potrivit acesteia se caută, printre altele, asistent medical pentru persoanele vîrstnice în Spania, medic ginecolog şi îngrijitoare de copii în Marea Britanie, medici rezidenţi în Germania, medic psihiatru şi neurofiziolog în Danemarca. Salariile brute încep de la 1.200 de euro şi merg pînă la 8.000 de euro, cunoaşterea unei limbi de circulaţie internaţională sau cea a ţării respective fiind una din condiţiile de bază în vederea angajării.
De asemenea, firme din Belgia doresc să angajeze muncitori în construcţii pentru activităţi de demolare şi zidari betonişti, cărora le oferă între 800 şi 1.200 euro net pe lună. Doritorii trebuie însă să ştie engleză sau franceză.