Un grup de 32 de medici americani voluntari vin de 16 ani în fiecare vară la Botoşani în misiune umanitară. Pe cheltuială proprie, specialiştii consultă şi operează persoane nevoiaşe, oferă cadouri şi medicamente.
De 16 ani, în fiecare vară, timp de o săptămână, Spitalul de Pediatrie şi Spitalul Judeţean „Mavromati“ din municipiul Botoşani este punctul principal de atracţie pentru sute de botoşăneni. În general sunt oameni nevoiaşi, persoane cu afecţiuni bizare sau pacienţi care au fost la zeci de spitale şi au primit tot atâtea diagnostice pentru bolile care-i chinuie. Toţi sunt în căutarea unui răspuns, a unei soluţii, a speranţei. În cazul lor, speranţa este reprezentată de o echipă de 30 de medici americani care vin anual la Botoşani în misiune umanitară. Consultă, oferă soluţii, medicamente şi operează gratuit. Reputaţia medicilor de peste ocean, specialişti atent selecţionaţi pentru această misiune umanitară, aproape că îi face pe bolnavii care se înghesuie zilnic la cozi să se simtă dinainte vindecaţi.
„Mamă, dacă nici americanii nu mă ajută, atunci cine? Ultima speranţă e la ei, mai ales că nu cer niciun ban“, spune Maria Vacariu, o bătrână din Petricani venită cu o durere de oase care o chinuie de ani buni.
32 de specialişti În această vară, la Botoşani în misiune umanitară au venit 32 de persoane, personal medical dar şi translatori. Sunt specialişti din diferite domenii, de la chirurgi, la farmacişti şi kinetoterapeuţi. Toţi fac parte, ca voluntari, din organizaţia non-guvernamentală „Medical Missions“ din Statele Unite, care efectuează misiuni umanitare pe tot Globul. Există însă un grup care vine cu precădere la Botoşani, pe cheltuială proprie.
„Avem o echipă de 32 de oameni şi încercăm să-i ajutăm pe cei care au nevoie de serviciile noastre specifice. Facem controale generale medicale gratuite pentru copii şi adulţi. Medicii vin benevol aici în România, pe cheltuială proprie şi în timpul lor liber“, spune Laura Conde, coordonatorul misiunii la Botoşani.
Nu cer nimic în schimb, nici măcar mulţumiri.
„Noi nu venim aici pentru a obţine laude sau orice alt beneficiu. Este o responsabilitate de a veni aici şi a ajuta aceşti oameni. Noi am primit un dar de la Dumnezeu, un talent de a vindeca oamenii şi trebuie să-l folosim mai ales pentru cei care au nevoie. Este o misiune de onoare şi de mulţumire pentru darul primit. Este vorba de oameni, de semenii noştrii pe care, dacă avem posibilitate, trebuie să-i ajutăm fără să cerem nimic în schimb“, spune medicul Ken Conde, din statul Kansas.
Medicii americani vor sta până joi inclusiv. Consultă şi operează de la ora 8.00 până la 15.00 fără încetare. Pacienţii sunt copii, bătrâni, adolescenţi, oameni în floarea vârstei. Oricine poate fi ajutat, este imediat consultat şi tratat în măsura posibilităţilor. Unul dintre oamenii cei mai solicitaţi este Mark Hechler, un chirurg specializat în intervenţii ORL, care vine de 5 ani consecutiv la Botoşani.
„Este al cincilea an când vin aici, pentru că îmi place să ajut oamenii. Încercăm să le câştigăm încrederea. Suntem plini de energie în primele zile, după care intervine oboseala, însă, chiar dacă suntem obosiţi la sfârşitul unei zile de lucru, ne trezim a doua zi energizaţi, pentru că ne place ceea ce facem. Şi suntem obişnuiţi cu asta!“, spune Hechler.
Voluntariatul nu este ceva neobişnuit pentru medicii americani, spune Laura Conde, coordonatorul misiunii, o botoşăneancă stabilită în statul Kansas şi căsătorită cu medicul american Ken Conde.
„Voluntariatul, caritatea fac parte din viaţa lor. Fiecare pune deoparte pentru a-i ajuta pe ceilalţi. Nu consideră că fac ceva extraordinar, ci doar ceva firesc. Ei simt că vor să dea din talentul pe care l-au primit. Se simt ca nişte oameni binecuvântaţi, norocoşi şi vor să împartă acest lucru cu cei care au nevoie“, spune Laura.
Tocmai de aceea, pe lângă asistenţa medicală gratuită, americanii aduc în fiecare an la Botoşani, medicamente pe care le oferă gratuit, ochelari şi jucării. Au vizitat chiar şi un centru destinat copiilor cu handicap şi probleme severe de sănătate, din municipiul Botoşani, numit Centrul „Sfântul Mina“. Copii au fost consultaţi şi, acolo unde s-a putut, ajutaţi. Terry Petersen (42 de ani), un specialist în terapie, a stat aproape o oră în braţe cu un copil cu paralizie cerebrală. I-a vorbit fără oprire, motivând că limbajul iubirii este comun.
„Pentru această meserie trebuie dedicare şi iubire. În lipsa ei, nimic nu este posibil“, spune Petersen.
Ce spun botoşănenii Imediat ce au sosit, duminică dimineaţa, americanii au luat cu asalt Spitalul de Pediatrie. Pur şi simplu au improvizat un circuit care să le convină. În curte a fost amenajat un soi de triaj, acolo un oamenii spuneau ce probleme au şi erau evaluaţi de un medic american, ajutat de translatori. Imediat pacientul era direcţionat către clădirile spitalului, unde au fost amanejate farmacia, clinica şi blocul operator.
în blocul operator era o forfotă de nedescris, iar consultaţiile avansate şi operaţiile aveau loc pe bandă rulantă. Chiar şi un panou desprins parcă din filme a apărut pe unul dintre pereţi, cu medicii, sălile de operaţie şi cazuistica explicată în detaliu şi la vedere. Pacienţii au fost mulţumiţi de întâlnirea cu americani. Le-a plăcut cel mai mult atitudinea, chiar dacă bunicile din Văculeşti, Brăieşti sau Todireni nu înţelegeau o boabă de engleză.
„Eu am venit aici pentru că speranţa moare ultima. Am un nepot care nu aude deloc, abia vorbeşte. Am zis să vin să-l vadă şi ei. Doamne, da zâmbesc de te molipsesc. Parcă uiţi că ai necaz. Parcă pleci aşa, împăcat“, spune Doina Simionoaei din Botoşani.
Pentru a găsi o soluţie pentru fiica sa, muşcată de un ciobănesc mioritic şi aproape lăsată fără o ureche, a venit şi Ionuţ, un tânăr de 35 de ani din Brăieşti.
„Am auzit că sunt foarte buni, foarte de treabă şi, mai ales, nu cer bani. Am zis să încerc şi asta. Am făcut bine, simt că au o soluţie şi sunt foarte amabili“, spune botoşăneanul.
Tradiţie americană „Medical Missions“ este un fenomen binecunoscut la Botoşani. Oamenii aşteaptă cu sufletul la gură ca Prefectura, Spitalul sau Direcţia de Sănătate Publică să anunţe data la care americanii se întorc la Botoşani. Această tradiţie americană a fost deschisă în 2001 de Debrah Schumman, care se ocupa cu adopţii de copii români în Statele Unite. După stoparea adopţiilor, Debrah a reuşit să continue misiunile umanitare în România prin organizarea unei forme de protecţii sociale pentru copii abandonaţi la Botoşani, dar, mai ales, a adus „Medical Missions“ aici.
Tradiţia a fost continuată apoi de Laura Conde, o tânără din Botoşani care a participat ca şi translator la primele misiuni.
„Acolo l-am cunoscut pe Ken, soţul meu, care participa la aceste misiuni. Ne-am căsătorit şi am decis să fac ceva pentru oamenii din oraşul meu natal. M-am zbătut să aducem an de an Medical Mission la Botoşani, cu tot mai mulţi participanţi, cu diferite specializări“, spune Laura (30 de ani).
Sursa: ziarul Adevărul.
Vezi și: Specialiștii americani în vizită la prefect - FOTOGALERIE
2 milioane de euro pentru parcuri fotovoltaice din județul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Marcel Ciolacu și-a anunțat DEMISIA după pierderea alegerilor
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Dintr-o „joacă”: Copii prinși pe camerele de supraveghere că au dat foc unui container
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Incendiu într-o gospodărie din județ: O femeie a fost transportată la spital cu arsuri
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024