Simptomele pe care le dă infecția cu adenovirus sunt specifice, de cele mai multe ori, unei infecții respiratorii.
Copiii pot face febră, pot avea vărsături sau tuse, dar și ochi roșii. În cazul în care febra, diareea sau vărsăturile nu încetează la tratamentul simptomatic după câteva zile, este important ca părintele să meargă la spital cu cel mic. Asta, bineînțeles, după ce a mers la un medic pediatru sau un medic de familie.
Există şi situații în care cei mici necesită internare, în cazul în care acest adenovirus dă complicații precum bronşiolita, pneumonia sau chiar conjunctivită.
Virusul se transmite foarte ușor în comunități, precum grădinițe, școli sau chiar creșe. Este foarte important ca părinții să fie atenți la igiena celor mici și să se asigure că se spală foarte bine cu apă şi săpun.
-febră
-vărsături/tuse
-simptome respiratorii
-stare generală alterată
-diaree
-bronşiolită
-pneumonie
-conjunctivită
”Adenovirusurile cu siguranță nu sunt virusuri noi. Ele dau de multe ori răcelile comune, care trec în câteva zile, dar în același timp putem să avem pneumonie, sau otită, sau infecții digestive, infecții urinare și chiar meningită sau encefalită. În cazul celor care au un sistem imunitar deficitar există riscul să apară complicații și forme severe de boală”, a explicat medicul infecționist Adrian Marinescu pentru Antena 3 CNN.
ACUM la Botoșăneanul TV: Dezbatere despre șansele USR la alegerile parlamentare – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024