La doar șase anișori a dovedit că este o învingătoare. Acum Vanessa are nevoie disperată de 20.000 de euro.
Vanessa are 6 ani și jumătate. La toamnă ar fi trebuit să meargă la școală, să își facă prieteni, să se joace, să învețe, să greșească, să se ridice, să descopere lumea asta mare. Din păcate, Vanessa nu merge nici în piciorușe. La 6 ani și jumătate fetița este hrănită de 4 ori pe zi cu lingurița, stă în șezut doar susținută de părinți ori de doamnele de la centrul de recuperare unde petrece câteva ore bune în fiecare zi.
„Totul a început la numai 3 zile de la naștere cu un tremurat vizibil și interminabil de mâini și picioare. Ne-au spus că este foarte grav bolnavă, atâta tot ce respiră și îi bate inima. În termeni medicali, a fost diagnosticată cu atrofie cerebrală. Nu i-a dat nimeni nicio șansă. Luni de zile a fost hrănită doar cu ajutorul unei sonde gastrice. Era extrem de agitată, nu dormea noaptea, plângea aproape tot timpul. A fost un calvar! Mergeam la neurolog chiar și la 2 săptămâni. Ajungeam destul de des la spital, chiar și de la o simplă răceală, imunitatea ei fiind foarte scăzută. Ne era teamă să nu aspire mâncarea, apa și secrețiile în plămâni,"
povestește Bianca, mama Vanessei.
Părinții Vanessei nu au renunțat însă nicio secundă la copilul lor. Au făcut tot posibilul să îi ofere terapiile de care avea nevoie. Au urmat ani întregi de chinetoterapie, stimulare cognitivă, logopedie. Vanessa merge în prezent la o grădiniță specială unde beneficiază de suportul de care are nevoie.
„Terapiile alternative sunt extrem de costisitoare, dar extrem de benefice. După 6 ani de eforturi susținute, Vanessa este acum mult mai liniștită. Reușește să bea apă singură, mănâncă 4 mese pe zi, bucățele mărunte, tocate. Face progrese și din punct de vedere cognitiv. Este mult mai prezentă, mai atentă, se întoarce dacă o strigi, zâmbește mai tot timpul. Mi-am dorit întotdeauna o fetiță, să-i fac codițe, să o îmbrac cu rochițe, o varianta mini a cine suntem noi ca oameni: guralivi, sociabili, zâmbitori. Și eu și soțul ne-am dorit pe cineva să ne spună <> și <>! Deocamdată Vanessa ne arată afecțiune prin zâmbete, râsete și prin modul în care ne fixează cu privirea. Dar noi nu ne pierdem speranța că într-o zi o să strige și o să alerge în brațele noastre”,
adaugă Bianca Boboș, mama Vanessei.
În ciuda diagnosticului, Vanessa a făcut progrese inimaginabile. În ziua de azi totul are însă un preț. Pe lângă terapii costisitoare și tratament medicamentos, e nevoie și de scutece, jucării de stimulare multi-senzorială care au niște prețuri colosale, de un cărucior special, de alimente potrivite pentru un regim alimentar strict. Vanessa are nevoie de 20.000 de euro pentru a putea continua recuperarea.
Eforturile părinților sunt din ce în ce mai mari, iar posibilitățile financiare limitate. Familia Boboș este una tânără. Înainte să vină pe lume Vanessa, Bianca și Ionel au trăit o perioadă în străinătate. Au strâns ceva bănuți cu care și-au cumpărat un apartament într-un mic orășel de provincie. Și dacă și-ar pune în vânzare casa, familia Boboș n-ar reuși să acopere cheltuielile medicale ale unicului lor copii.
„Părinții sunt depășiți financiar de situație și de cerințele foarte mari pe care le ridică afecțiunea fetiței. O„rice donație făcută în conturile Asociației „Salvează o inimă" o poate ajuta pe Vanessa să aibă o viață cât mai apropiată de normal, să simtă și ea bucuriile unui copil sănătos și va ușura povara financiară pusă pe umerii familiei. Dacă ar putea vorbi, micuța ne-ar spune: <>”,
spune Vlad Plăcintă, președintele Asociației Salvează o inimă.
Pentru donații din partea companiilor accesați: https://salveazaoinima.ro/vanessa-bobos/
Denumire entitate: Asociația „SALVEAZĂ O INIMĂ"
Cod de înregistrare fiscală: 31015982
Cont RON: RO05BTRL00701205W82870XX
Cont EUR: RO28BTRLEURCRT00W8287001
Cont USD: RO68BTRLUSDCRT00W8287001
Cod SWIFT: BTRLRO22
Cod BIC: BTRL
Banca Transilvania Botoșani
Vă rugăm să specificați în transferul bancar, la detaliile plății, Vanessa Boboș!
Marcel Ciolacu și-a anunțat DEMISIA după pierderea alegerilor
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Dintr-o „joacă”: Copii prinși pe camerele de supraveghere că au dat foc unui container
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Incendiu într-o gospodărie din județ: O femeie a fost transportată la spital cu arsuri
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Gabriela Erdic
Nov 25, 2024
MARȚI: Mai mulți botoșăneni din municipiu rămân fără apă din cauza unei avarii
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024