Institutul de Psihiatrie "Socola" din Iași a lansat campania "Salvați istoria Iașului – Salvați Casa Creangă", scriu reporterii Bună Ziua Iași.
Este vorba despre reabilitarea cladirii, unde pe vremuri a functionat seminarul in care povestitorul Ion Creanga a urmat cursurile pentru a deveni preot. Conducerea institutului a demarat o campanie de strangere de fonduri, in colaborare cu Mitropolia Moldovei si Bucovinei, dar si a Ministerului Culturii. In conturile infiintate s-au strans deja peste 27.000 de lei, iar toti cei care doresc, pot contribui la reabilitarea Casei Creanga. Planurile de viitor in privinta acestei cladiri includ realizarea unui centru de cercetare modern in psihiatrie.
"Cladirile in care functioneaza Spitalul Socola cat si Casa Creanga reprezinta si au fost incadrate ca si monumente istorice. Am considerat ca reabilitarea este foarte importanta. Din acest motiv, dorim sa realizam un muzeu, care sa reflecte trecutul, imbinat cu partea novativa, viitorul, prin crearea unui centru de cercetare a carei componenta importanta este si cea referitoare la copii, imbinand copilaria pe care o traiau si au trait-o o parte in trecut, cu cea de astazi care este afectata de existenta mijloacelor tehnice de comunicare moderna", a declarat Gabriel Oprisanu, managerul Institutului de Psihiatrie Socola din Iasi.
Atat oameni simpli, cat si alte cadre medicale sunt asteptate sa se alature demersului conducerii institutului in perioada urmatoare. Mitropolia Moldovei si Bucovinei a facut deja o donatie, urmand sa ajute in continuare si prin alte mijloace, dar si prin mediatizare si prin actiuni de sensibilizare.
Botoșănean lăsat mort pe marginea drumului, șoferul a fugit
Redacția Botoșăneanul
Mar 09, 2025
În alte județe părinții sunt amendați de Poliție pentru absențele copiilor – SITUAȚIA la Botoșani
Gabriela Erdic
Mar 09, 2025
Un botoșănean deghizat în medic SMURD a luat casele din Maramureș la rând
Redacția Botoșăneanul
Mar 09, 2025
Localitatea din Botoșani cu gară și șine dar unde trenul nu a ajuns niciodată
Redacția Botoșăneanul
Mar 09, 2025
Fără precedent: Peste 250 de oameni s-au trezit cu buletinele eliberate la Botoșani, anulate
Redacția Botoșăneanul
Mar 09, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile