Motivul ar fi acela că medicul contestă protocoalele din spitale pentru tratamentul Covid.
Colegiul Medicilor s-a autosesizat ca urmare a articolelor de presă apărute în spațiul public în ultimele zile, în care se relatează despre un medic pneumolog care ar face minuni și ar vindeca toți bolnavii de Covid.
Pe parcursul materialului, doctorița Flavia Groșan, medic pneumolog, cu competență în Bronhoscopie, și care ar fi originară din Botoșani, a declarat că pacienții pe care i-a tratat nu au ajuns la spital și s-au vindecat.
Activitatea medicală a doctoriței este apreciată de către reprezentanții Colegiului Medicilor Bihor, dar aceștia dezaprobă categoric acuzațiile referitoare la protocoalele terapeutice naționale și internaționale din spitale, în speță din secțiile Pneumologie și ATI.
„Aproape o mie de pacienți Covid, în diferite stadii, au fost vindecați de un medic pneumolog-bronholog, care a ales să abordeze boala ca pe o pneumonie atipică. Medicul român avertizează că în spitale se fac greșeli uriașe și că protocolul Covid omoară, de fapt, bolnavii”, titrează ziarul central.
Potrivit acestuia, doctorița îndeamnă bolnavii să nu ia tratamentele indicate în spitale, printre care și Codeina sau Kaletra: ”Norocul a fost cu câteva asistente, pe care eu le consider eroine, făceau cu ochiul bolnavilor să nu ia Kaletra și să arunce medicamentele. Apoi intrau doctorii în salon și întrebau de ce nu au diareee și de ce se simt bine pacienții. Aceste asistente au salvat viața bolnavilor. Le mai dau în spitale și Codeină să oprească tusea și toate secrețiile rămân în plămâni, ei zic că sunt cheaguri, eu zic că sunt secreții inflamatorii, saturația începe să scadă, devin agitați că nu pot respira, îi sedează, îi pun pe mască și după care Dumnezeu cu mila”.
Miercuri, la o zi după publicarea articolului sus-menţionat, Colegiul Medicilor Bihor, din care face parte dr. Flavia Groşan, s-a autosesizat, astfel că aceasta va fi cercetată de Comisia de Etică.
"Doamna doctor a făcut afirmaţii care au adus grave prejudicii corpului medical prin sugestia că medicii specialişti infecţionişti şi ATI ar face rău pacienţilor, dar şi prin faptul că neagă protocoalele de tratament Covid practicate în spitale. Am invitat-o la Comisia de Etică, să îşi justifice afirmaţiile. Am sunat-o azi şi părea chiar bucuroasă", a declarat pentru Bihoreanul.ro dr. Carmen Pantiş, preşedintele Colegiului Medicilor Bihor.
Potrivit dr. Pantiş, Flavia Groşan, fostă directoare a vechiului Spital TBC la mijlocul anilor 2000, ulterior angajată a Spitalului Municipal din Marghita, "s-a retras din sistemul sanitar public în urmă cu aproximativ patru ani, iar de atunci deţine un cabinet privat pe strada Iuliu Maniu din Oradea".
Reprezentanții Colegiului Medicilor Bihor au transmis că s-au autosesizat și luni, 22 martie, la ora 14:00, vor avea o discuție cu dr.Flavia Groșan, în cadrul Comisiei de etică și deontologie profesională.
Doctorița va fi invitată să își exprime în scris argumentele medicale vizavi de expunerea profesională din mai multe domenii medicale (inclusiv de Anestezie Terapie Intensivă), date pentru publicația național.ro.
De asemenea, preşedintele Colegiului Medicilor Bihor subliniază că afirmaţiile doctoriţei Groşan despre caracterul periculos al terapiei cu oxigen din spitale sunt ele, în sine, periculoase şi aberante: "Da, este o aberaţie să spui că oxigenul vatămă creierul, că produce edeme cerebrale, ştiind că pacienţilor care beneficiază de terapie cu oxigen nu li se administrează oxigen în stare pură".
Totodată, reprezentanta Colegiului Medicilor spune că articolul privind "minunile" practicate de dr. Flavia Groşan i-ar fi scandalizat pe medicii specialişti ATI, iar afirmaţiile acesteia reprezintă ”un derapaj profesional grav”.
Preşedintele Colegiului Medicilor precizează că "nu vreau să mă pronunţ asupra sancţiunilor" pe care le riscă dr. Flavia Groşan, dar acestea pot merge până la suspendarea sau chiar ridicarea dreptului de liberă practică a profesiei de medic.
Medicul pneumolog Flavia Groșan a oferit miercuri un punct de vedere după ce a fost reclamată la Colegiul Medicilor pentru că a criticat tratamentele aplicate în spitale bolnavilor de COVID-19.
Prima reacție a medicului Flavia Groșan a fost postată pe pagina de socializare, cu mențiunea că nu a avut parte de ”nici un drept la opinie”:
”Vin vremuri grele pe capul meu. Foarte multe cazuri au ajuns în spital cică. De vreo trei știu. La fel cum știu cum au intrat în spital. Afebrili și cu saturație agreabile și care după 3 săptămâni tot acolo sunt. Ei, acum nimeni nu-i perfect. Mai sunt și rateuri în viață. Prieteni, ce rateuri am mai dat?
Ca de obicei, nu am avut nici un drept la opinie. Îmi pare rău că nu am ajuns la Ciutacu. Aveam programate câteva onlin-uri. Adică ceea ce știu să fac binișor”.
Ulterior, a oferit explicații pe un post de televiziune:
„Mi-am făcut propriul protocol (de tratament a bolnavilor Covid). Eu mi l-am făcut prieten, îl tratez ca pe pneumonie. Am tratat o familie de cinci membri de la 30 de ani la 97 de ani, de Crăciun m-am trezit cu mesaj audio pe Facebook că ”Datorita dvs. am fost toți 5 la masa de Crăciun”. Eu cu asta mă hrănesc. Lumea este extraordinar de speriată. Ei merg în spital, mi-e ciudă uneori, stai un pic, că e un caz ușor ăsta. Dar nici eu nu pot tot să rezolv. Mă raportează la Colegiul Medicilor că am atacat protocolul oficial. N-am atacat protocol nimănui, dar eu mai și gândesc. De la comisia de etică m-au sunat că am zis ca nu e bun protocolul experților. A fost acuzația unui medic, acuzația nu a venit de la miile de pacienți pe care i-am tratat. Eu sper că fac bine cu schema mea. Mie nu mi-a fost frică deloc de Covid, nu m-a preocupat amenințările nimănui legat de ce vedeam la TV, experții care se enervau. Am tratat ca pe o pneumonie”, a afirmat Flavia Groșan la Antena 3.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Aplauze intense în sediul PSD, Doina Federovici vrea victoria și pe județul Botoșani – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024