Medicul spune că persoanele infectate care au amânat venirea la spital și au decis să stea acasă 8-9 zile de la apariția simptomelor nu au rezistat.
Reputatul medic Emilian Imbri, managerul Spitalului ”Victor Babeș” din București, spune că persoanele vindecate de Covid-19 rămân cu dificultăți respiratorii, intensitatea și durata depinzând de vârstă și bolile pulmonare preexistente, au un deficit pulmonar „încadrat până la 25%”, care influențează „modul de percepție a ceea ce este în jur”.
„Principala problemă pe care o acuză cei care au trecut prin această boală este dificultatea respiratorie. Rămân oarece sechele care mai scad din capacitatea pulmonară a fiecăruia, în funcție și de vârstă și de bolile pulmonare preexistente, dacă au existat. Sunt bolnavi pulmonari cronici care, trecând prin Covid, au sesizat că s-a accentuat lipsa de aer pe care o resimțeau și înainte.
La tineri au fost persoane care au spus că timp de câteva luni de zile – 4, 5, 6 luni au avut dificultăți de respirație. Rămân într-un deficit pulmonar care se încadrează până în 25%, ceea ce este foarte mult, mai ales la o persoană în vârstă, care are deja o bronhopatie cronică obstructivă. Să mai adauge la asta și sechelele post-Covid, este o modificare a modului de a percepe prezentul, ceea ce se întâmplă în jurul lor, le scade puterea de deplasare, de muncă.
Au fost și persoane la 40-50 de ani care timp de câteva luni de zile nu s-au mai putut întoarce la muncă, deoarece au avut dificultăți la respirație. Simți că îți lipsește o bucată din tine. Nu poți să mai tragi aer în piept. Nu mai simți ce simțeai înainte când trăgeai aer în piept. Se lasă chiar cu cicatrice la nivelul țesutului pulmonar”, spune medicul Emilian Imbri.
Emilian Imbri spune că bolnavii de Covid amână să se prezinte la spital pentru a primi tratament, din cauza anumitor percepții cu privire la personalul din spital care „îți fură drepturile”.
Acesta dă exemplul pacienților care, deși nu s-au simțit rău, s-au prezentat la spital, au fost evaluați, au primit tratament și s-au vindecat astfel. Însă, persoanele infectate care au amânat venirea la spital și au decis să stea acasă 8-9 zile de la apariția simptomelor, nu au rezistat.
„Discuția cea mai serioasă se poartă în privința modului în care previi sau te prezinți la medic pentru tratament. Cei care fac complicații sunt de obicei persoane care nu se prezintă la spital din primele zile de boală.
Lumea se ferește de spital. Ideea că cineva îți fură drepturile și te închide în spital și te supune la niște chinuri îngrozitoare, iarăși a dus la o anumită reținere. Am constatat clar că persoane care au făcut testul, având simptome ușoare sau și-au făcut testul că au fost pur și simplu îngrijorați și au vrut să vadă și au ieșit pozitiv la test și s-au prezentat la spital pentru această evaluare deși nu prea aveau ce să spună… ”Nici febră nu am. Mi-a dispărut puțin mirosul și gustul și nu mă doare nimic în rest”. Totuși s-au prezentat la spital. Și-au făcut o evaluare, radiografie și unde se poate un CT și imediat ce procentul inflamator la plămâni a apărut pe imagine s-a instituit imediat un tratament. Persoanele acestea au trecut mult mai ușor.
Persoanele care din păcate la vârste tinere 30 și ceva de ani, 40 și ceva de ani, hai 50 de ani n-au rezistat și au cedat pentru că au venit la spital după 8-9 zile de Covid acasă”, a declarat medicul Emilian Imbri, la Digi24.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Doina Federovici: Investiții semnificative în cultura botoșăneană
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
O nouă bancnotă va fi lansată pe 1 decembrie: CUM va arăta
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Botoșăneni cu pneumonii ajunși la spital, internări și în rândul copiilor
Oana Sava
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024