Medicul neurochirurg venit de la Cluj pentru a profesa la Spitalul Județean Mavromati a efectuat deja un număr de 15 de intervenții chirurgicale care în trecut erau efectuate la Iași.
Într-o perspectivă de viitor, prin mărirea echipei de medici, se dorește transformarea compartimentului de neurochirurgie la nivel de secție. Pentru asigurarea unei permanențe dar și pentru intervenții chirurgicale complexe, este nevoie de cinci neurochirurgi.
Deocamdată sunt oferite:
”Serviciile de diagnostic în domeniul chirurgical, ca și tratament o parte din urgența neurochirurgicală practic subduralele cronice s-au rezolvat aici în județ și patologia degenerativă spinală, până acum. Încet, încet învățăm și alte patologii vor intra în paleta de ofertă de tratament pentru că personalul neurochirurgical este un personal nou, tânăr, atât cel de pe secție cât și la sală și atunci trebuie instruit și încet, încet facem pașii”
Attila Kiss, medic neurochirurg Spitalul Județean Botoșani
Ce fel de intervenții chirurgicale s-au făcut până la acest moment la Spitalul Județean?
”Au fost de terapie intensivă niște drenaje ventriculare externe, hernii de disc, o tumoare intracanalară, o metastază vertebrală. Astfel de operații nu au fost făcute la Botoșani în trecut, doar la Iași”
Attila Kiss, medic neurochirurg Spitalul Județean Botoșani
Deși, compartimentul de neurochirurgie a fost deja dotat cu aparatura medicală minimă, încă mai este nevoie de alte investiții dar și de resursă umană.
”O nouă achiziție vitală este lampa scialitică la blocul operator, deocamdată nu operez în sala noastră, stau după cei de la chirurgie generală. O altă problemă este numărul de anesteziști pentru că la ora actuală trebuie anesteziști în oraș”
Attila Kiss, medic neurochirurg Spitalul Județean Botoșani
Problema anesteziștilor este una generală la nivel național, acest segment fiind unul care suferă din punct de vedere al ocupării.
”Cel puțin cinci am mai avea nevoie în momentul de față. Avem anesteziști care fac gărzi și o programare corespunzătoare în blocul operator dar, e greu. Noi lună de lună am scos la concurs posturi de anesteziști, abia acum s-a înscris un medic. E o problemă într-adevăr”
Corneliu Mihai, manager Spitalul Județean Mavromati
(G.E.)
Cheflii prinși băuți la volan, Moș Crăciun le-a luat permisul
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Alimentele care dispar din magazinele din România în 2025
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Noi angajări la Spitalul Județean, se caută o persoană cunoscătoare la bani
Gabriela Erdic
Dec 26, 2024
Imagini superbe surprinse de un fotograf profesionist la parada de la Botoșani
Gabriela Erdic
Dec 26, 2024
Sebastian Mailat, dorit de patru echipe din Superligă
Gabriela Erdic
Dec 26, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile