Foarte atent cu cei din jur, discret, bun la suflet. Sunt doar câteva dintre calitățile medicului Alexa care au fost amintite astăzi chiar de sora acestuia la slujba de înmormântare.
Pe un frig năprasnic, medicul Ovidiu Nicolae Alexa a fost condus marți pe ultimul drum. Slujba de înmormântare a avut loc la Biserica Cimitirului Pacea fiind oficiată de un sobor de patru preoți.
„Pe 7 ianuarie, de Sfântul Ioan Botezătorul, a plecat dintre noi medicul Ovidiu Alexa. Un om care a ars încet, încet, exact așa cum arde o lumânare. Un om care s-a jertfit comunității, pentru oameni, un om care s-a neglijat pe el, și-a neglijat sănătatea și iată că a plecat la o vârstă la care am fi putut să mai profităm de experiența lui”,
Teodor Ciurariu, preot Spitalul Municipal Dorohoi.
Printre cei care au venit să-și ia rămas bun au fost directorul DSP Monica Adăscăliței, managerul Spitalului Județean Doina Caba, managerul Serviciului Județean de Ambulanță Eduard Gurău.
I-au adus un ultim omagiu colegii de la Spitalul Dorohoi dar și pacienți. Biserica de la Pacea s-a dovedit a fi neîncăpătoare pentru oamenii prezenți la slujbă. Ovidiu Alexa avea o fată de 15 ani, iar la înmormântare au venit și colegii acesteia.
„Un prieten și un profesionist desăvârșit. Și-a dăruit și cariera și viața pacienților.”,
a rostit cu greu managerul Spitalului Valerian Andrieș la slujba de înmormântare
În curtea Bisericii a ajuns și un echipaj al SJA Botoșani. În momentul când sicriul cu trupul medicului a fost scos din biserică, sirenele autosanitarei au fost pornite.
Ovidiu Alexa a activat timp de 10 ani la Spitalul Municipal Dorohoi fiind medic coordonator al Compartimentului de Primiri Urgențe (CPU). Avea doar 46 de ani, iar vara trecută și-a pierdut și mama.
Astăzi a trecut pentru ultima dată pe la spitalul unde a salvat sute sau chiar mii de vieți.
Dumnezeu să-l odihnească-n pace!
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Medic nou la Spitalul Județean pe o specialitate importantă
Oana Sava
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Tragedie fără margini: A plecat la ceruri directoarea unui liceu din Botoșani
Oana Sava
Nov 27, 2024
Șofer scos din trafic de polițiști și dus direct la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024