Procurorii anticorupție au poposit joi dimineață la compania de apă și canalizare a Consiliului Județean Botoșani, unde au stat tocmai până în jurul orei 20:00. Trei cadre de la DNA Suceava au venit la noul sediu al SC Nova Apaserv SA de la fostul complex comercial Tratoria.
Au solicitat mai multe documente pentru achiziții recente efectuate de societate, vizat fiind în principal contractul semnat cu SC Tratoria Trade SRL. Astfel, au stat o bună bucată de timp la compartimentul de achiziții, pentru ca, pe la ora 18:00, la cel economic zeci de dosare să fie împrăștiate pe jos. Acțiunea de la SC Nova Apaserv SA a fost confirmată de conducerea DNA Suceava.
”Pot să confirm oficial, documentele vor fi supuse verificării de către specialistul nostru și cu timpul vom anunța mersul anchetei. Este vizat contractul privitor la sediul în care s-au mutat. Este verificată și partea de conflict de interese”, a declarat procurorul Mihaela Mihai, șeful DNA Suceava.
Ridicările de documente privitoare la mutarea sediului SC Nova Apaserv SA vine la opt zile după ce Botoșăneanul a făcut public faptul că un membru al consiliului de administrație a depus o plângere, dar la Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoșani și nu la DNA, pentru conflict de interese în închirierea noului sediu.
Suspiciunile ar fi fost confirmate de documentele ridicate, dar și de martorii audiați în cursul anchetei. Identitatea acestora nu poate fi dezvăluită în contextul în care persoanele care vor avea calitatea de învinuiți au garantat dreptul la apărare. De asemenea, ancheta va avea mai multe paliere, motiv pentru care mai multe informații ar urma să fie dezvăluite publicului în toamnă. Nu este exclusă însă inclusiv audierea lui Florin Țurcanu, președintele CJ Bootșani în mandatul căruia s-a perfectat afacerea.
SC Nova Apaserv SA a închiriat pe şapte ani şi două luni o suprafaţă de circa 1.500 mp din clădirea Tratoria pentru care plăteşte o chirie lunară de 5.900 de euro, fără TVA. Cumulat, întreaga afacere se ridică la circa 500.000 de euro, la care se adaugă TVA. Din comisia de evaluare a ofertelor a făcut parte și Neculai Gheorghincă, fost director adjunct la SC Nova Apaserv SA, care atunci și acum a fost și este jurist la SC Tratoria Trade SRL.
Procurorii DNA au părăsit sediul SC Nova Apaserv SA în jurul orei 20:00, cu un Logan și un BMW, lumina în biroul directorului Gabriel Cîrlan rămânând aprinsă, iar unul dintre paznici încercând să interzică jurnaliștilor de la Botoșanăneanul să facă poze.
Sergiu BĂLĂȘCĂU
Gabriela ERDIC
DNA la Nova Apaserv Botosani from Echipa Botosaneanul on Vimeo.
[[galerie-foto]]
Tânără din Botoșani băgată la închisoare după o ditamai aventura în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Procesiune cu Sfinte Moaște în mai multe parohii din județul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
3 motive pentru a cumpăra centrala pe lemne Stropuva S40U
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Tânăr din Botoșani prăbușit sub ochii trecătorilor, ambulanța chemată urgent
Oana Sava
Nov 22, 2024