Cea mai discutată lege a fost fără îndoială cea privitoare la interzicerea fumatului în spațiile publice, fie că vorbim de localuri sau birourile din instituții. Au existat mai multe voci care au contestat vehement legea care a isterizat o țară întreagă pentru ca în prezent toată lumea să aștepte să vadă cum vor evolua lucrurile după 15 martie 2016.
Iubitorii fumului vor mai avea voie să se bucure de acest viciu acasă sau pur și simplu în aer liber. Spațiile în care este interzis să se mai aprindă o țigară sunt cele închise de la locul de muncă, la locurile de joacă pentru copii - inclusiv în cele din parc - , în unitățile de învățământ, în unitățile sanitare, precum și cele destinate protecției copilului. Țigările vor fi interzise în baruri, restaurante și cafenele.
O persoană care ignoră legea poate fi sancționată cu amendă cuprinsă între 100 și 500 de lei. Un patron de bar sau orice altă entitate juridică ce nu respectă prevederile Legii 349/2002 reactualizată, riscă amendă de 5.000 de lei la prima abatere sau 10.000 de lei și suspendarea activității la cea de-a doua abatere. Săvârșirea unei noi contravenții atrage după sine amendă de 15.000 de lei și închiderea activității.
Și de aici începe partea interesantă.
Cine va aplica sancțiunile către fumători? Dacă pentru persoanele juridice să spunem că este oarecum mai simplu de efectuat un control sau o razie, cum se va acționa în cazul instituțiilor publice? Vor fi efectuate razii prin birouri? Va fi inventat ”fumotestul” pentru identificarea persoanelor care au ”tras o țigară” la toaletă?
”Nu ar fi exclus să ne trezim cu niște controale inopinate”, susține Ioan Apostu, secretarul Primăriei municipiului Botoșani.
Dincolo de ironicul situației, ce se întâmplă în instituțiile în care persoanele fumătoare nu își pot părăsi birourile pentru a ieși afară la fumat? – Mă duc la toaletă și fumez, poftim. O să intre la WC după mine? Mă pun să suflu când ies de acolo?, se întreabă amuzată o altă funcționară dintr-o instituție.
Legea prevede următoarele:
Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac de către persoane împuternicite în acest sens de către Ministerul Sănătății și Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, cu excepția prevederilor art. 10 lit. a), b), și c), unde constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac de către reprezentanți ai poliției locale sau ai Ministerului Afacerilor Interne.
Ceea ce înseamnă că instituțiile care vor aplica sancțiuni sunt Poliția Locală, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) sau Inspectoratul Județean de Jandarmi (IJJ) Botoșani.
Însă va fi din nou interesant de văzut cum se vor descurca aceste structuri care oricum funcționează cu personal subdimensionat și care vor trebui să ”alerge” și după fumători. În cazul în care undeva într-un bar cineva își prinde o țigară, polițistul de la ordine publică trebuie să renunțe la patrulări pentru a merge să constate contravenția. Până ajunge, fumătorul a terminat țigareta și își vede probabil de treburi.
Reprezentanții Poliției Locale Botoșani încă nu au stabilit nivelul de implicare în aplicarea prevederilor acestei legi. Ioan Onuțu, directorul acestei structuri a arătat că în cursul săptămânii viitoare va avea loc o întâlnire la Primărie, cu toți factorii implicați pentru discutarea acestui act normativ. ”Vom anunța la final care va fi rezultatul acestor discuții”, spune Ioan Onuțu.
Aceeași poziție o au și reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean care arată că se așteaptă normele de aplicare ale acestei legi pentru a se stabili cine și cum intervine în aplicarea ei.
Lumină în acest caz ar putea aduce un ghid de bune practici pentru punerea în aplicare a legii anti fumat. Acesta urmează să fie elaborat în urma unor consultări cu guvernul şi patronii de localuri, urmând să apară la începutul lunii martie, înainte să intre în vigoare prevederile legii.
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Multă durere după moartea preotului de 37 de ani: CÂND are loc înmormântarea
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Liviu Ciobotariu, după înfrângerea cu Rapid: Mă așteptam la mai multe de la elevii mei
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Jocurile video vor deveni materie opțională în licee: Decizia a fost luată de Ministerul Educației
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024