La nici două luni de la înfiinţare, sediul din Dorohoi a Partidului Poporului şi-a schimbat deja locaţia. Dacă până în urmă cu câteva zile, sediul era într-un spaţiu de la parterul unui bloc din apropierea intersecţiei de la Podul Botoşanilor, acum sediul s-a mutat la aproximativ 100 de metri distanţă, într-un spaţiu alăturat cabinetului parlamentar al senatorului liberal Florin Ţurcanu, scrie Realitatea Dorohoiană.
Liliana Păduraru, preşedintele comitetului de iniţiativă pentru constituirea organizaţiei din Dorohoi spune că mutarea sediului a devenit o necesitate din cauza numărului mare de membri, care nu încăpeau în vechiul sediu.
„Acum suntem practic în curs de mutare, noul spaţiu are 45 de metri pătraţi şi în aceste zile urmează să-l renovăm. Vechiul sediu oricum era provizoriu. Era neîncăpător, când ne adunam zece oameni, nu încăpeam toţi, trebuia să stăm şi pe afară” a declarat
Liliana Păduraru care a adăugat că până acum, la Dorohoi, PP are aproximativ 110 membri dar mizează ca într-o lună, numărul lor să crească la peste 200 . Nelu Vizitiu, proprietarul vechiului spaţiu unde s-a aflat sediul PP pentru o lună, este întâmplător consilier local din partea PD-L. El a declarat că nu există nicio legătură între culoarea sa politică şi faptul că cei de la PP şi-au mutat sediul din spaţiul administrat de firma sa. „
A fost un contract provizoriu, pentru o lună de zile. I-am lăsat să stea puţin mai mult până şi-au găsit o nouă locaţie, nu i-am dat eu afară, aşa a fost înţelegerea de la bun început” a declarat consilierul
Nelu Vizitiu.