Laureatul Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu” – Opus Primum, care numără 26 de ediții, a fost desemnat, pe data de 15 iunie, la Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”.
Desemnarea s-a făcut în baza deciziei juriului din care au făcut parte: Doris Mironescu (președinte), Al Cistelecan, Mircea A. Diaconu, Andreea Pop, Simona Popescu, Adriana Stan, Andrei Terian, Lucia Țurcanu.
Poeții nominalizați la această ediție sunt: Daniel Coman, Polaroide, OMG; Alexandru Funieru, Candelabre în valul artificial, Casa de Editură Max Blecher; Vasile Gribincea, Coerența labirintică, Cartier; Mădălina Oprea, Curriculum: refrene ale recuperării memoriei, Fractalia; Alberto Păduraru, Cartea cu moace, Dezarticulat.
Laureatul ediției 2024, pentru debut în 2023, este Alexandru Funieru, cu volumul „Candelabre în valul artificial”, Casa de Editură Max Blecher.
La concurs s-au înscris anul acesta 20 de volume, potrivit unui comunicat transmis de Memorialul Ipotești.
Gala de acordare a premiului, care s-a desfășurat la Ipotești, a fost precedată de lecturi ale poeților: Rita Chirian, Nichita Danilov, Ion Mureșan, Dan Sociu, Lucian Vasiliu, și masa rotundă „Poezia de debut în anul 2023”, la care au participat membrii juriului.
Gala de acordare a premiului a făcut parte din evenimentul „Zilele Eminescu, ediția iunie”, proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii, prin programul „Cultură scrisă, program Prioritar”, și Consiliul Județean Botoșani. Partenerii principali ai proiectului sunt Primăria Botoșani și Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani.
Iarna se instalează în forță: Ninsori abundente și viscol în toată țara
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Alegeri Prezidențiale 2024 – Diaspora română se mobilizează
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Dinu Todoran preia una dintre cele mai slabe echipe din acest sezon: Este o provocare
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024