Elevii din unităţile de învăţămînt din judeţul Botoşani au beneficiat pe lîngă lapte şi corn şi de cîte un măr, începînd cu data de 1 noiembrie 2010. Măsura a fost luată ca urmare a unui program guvernamental intitulat „Fructe în şcoli” prin care elevii din ciclul de învăţămînt I-VIII, vor primi la gustarea de prînz şi un măr. Potrivit autorităţilor judeţene, licitaţiile în acest sens au fost desfăşurate în condiţii normale, iar acest program a fost demarat de la 1 noiembrie. „
Au fost analizate licitaţiile, s-au semnat contractele astfel încît firmele care distribuie laptele şi cornul au cîştigat şi împărţirea merelor. Din cîte am înţeles merele sunt aduse de la Sîrca, deci sunt mere bune. Sperăm acum că atunci cînd vor veni cu avizele de decontare la noi, să aflăm lucruri bune. Între timp ne vom interesa şi în şcoli dacă a început de ieri şi repartizarea merelor”, a declarat
Constantin Manolache, vicepreşedinte Consiliul Judeţean. Acesta a mai declarat că, pînă la finele anului sunt asigurate fondurile necesare pentru achiziţionarea merelor. Un măr costă în urma licitaţiei 0,25 de lei fără TVA, în condiţiile în care limita impusă de lege a dost de 0,30 de lei. Vor beneficia în acest an şcolar de mere, aproape 45.000 de elevi botoşăneni.