Înainte de începerea dezbaterii propriu-zise a proiectelor de pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Judeţean de vineri dimineaţă preşedintele CJ a transmis un mesaj aleşilor prezenţi la întrunire. El a ţinut să facă acest lucru ţinând cont că este ultima reunire a actualilor consilieri judeţeni.
„Vreau să vă mulţumesc pentru buna colaborare, pentru că am beneficiat de sprijinul dvs. în promovarea proiectelor majore ale judeţului nostru. Sigur că a fost loc şi de mai bine şi mă refer la faptul că au fost prea dese schimbările de vicepreşedinţi”, a afirmat
Mihai Ţâbuleac. Acesta le-a transmis consilierilor judeţeni şi două regrete din cei patru ani ai mandatului. El a denumit drept „situaţii speciale” întârzierea cu care s-a aprobat comasarea spitalelor din subordinea CJ, lucru despre care a spus că a grevat bugetele acestora de zeci de miliarde lei vechi şi blocarea sumelor de la bugetul de stat acordate pentru echilibrarea bugetelor locale.
„De asemenea, reprezintă un motiv care nu ne face cinste. Dar în general aş vrea să apreciez ca fiind pozitivă activitatea pe care am desfăşurat-o noi ca organ deliberativ al judeţului Botoşani şi încă o dată vă mulţumesc de colaborarea de care am beneficiat”, a mai spus
preşedintele Ţâbuleac. Nici un consilier nu a comentat afirmaţiile acestuia. De altfel, şedinţa a debutat fără vreo interpelare.