A fost prima pugilistă din istoria sportului botoșănean, dar destinul ei s-a frânt tragic. Astăzi ar fi împlinit 37 de ani.
Astăzi, Larisa Prisacaru ar fi împlinit 37 de ani. Destinul ei s-a frânt brusc, la trei zile după ce își aniversa ziua de naștere, în 2009.
La 13 ani de la dispariția tinerei campioane, tatăl trăiește în continuare durerea și chinul de a se fi despărțit de copilul său:
”Începând de astăzi intru în depresie: 1 August 1985 s-a născut fiica mea: Larisa Prisacaru. Campioana. 4 August 2009 moare fiica mea Larisa!”.
A fost prima pugilistă din istoria sportului botoșănean, dar destinul ei s-a frânt tragic. Larisa Prisacaru a murit pe 4 august 2009, într-un teribil accident de circulație produs în Spania. Abia împlinise 24 de ani și urma să se căsătorească cu alesul inimii ei.
Larisa Prisacaru a fost prima componentă a secției de box feminin a CS Botoșani. Legitimată în 2002, ea a reușit numai după un an de activitate să urce pe cea de-a treia treaptă a podiumului la Campionatul Național de seniori. În următorii doi ani, Larisa Prisacaru a câștigat de două ori titlul de vicecampioană națională, cucerind totodată și două cupe ale României.
Sportiva se stabilise împreună cu familia în micuța localitate Argamarsilla de Alba din provincia Ciudad Real. Pe 4 august 2009 se îndrepta cu mașina personală spre serviciu, iar după circa patru kilometri a pierdut controlul volanului, autoturismul zburând de pe șosea și oprindu-se într-un canal de pe marginea drumului.
În urma impactului extrem de violent, sportiva a murit pe loc. Ea a fost înmormântată la cimitirul Eternitatea din municipiul Botoșani.
Politicianul cu cele mai multe intervenții estetice din România este din... Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Sute de mii de oameni au urmărit la televizor meciul FC Botoșani – „U” Cluj
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Zeci de vitezomani AMENDAȚI de polițiști la Botoșani: S-au reținut câteva permise - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Farmacia Anca, aproape de copii! Petrecere magică de Halloween cu paradă de costume și multe premii
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024