*Doamnelor şi domnilor subofiţeri*
LA MULŢI ANI vă spun în primul rând, pentru că e ziua dumneavoastră, a poliţiştilor.
Într-un asemenea moment aniversar pentru instituţia Poliţiei Române se pot spune multe lucruri.
Se poate vorbi despre rolul poliţistului în societate, se poate vorbi despre gradul de încredere pe care acesta îl are din partea cetăţenilor.
Oamenii vor să trăiască mai bine şi în mai mare siguranţă.
Când vine vorba de sentimentul de siguranţă, gândul ne duce automat la poliţişti. Misiunea dumneavoastră este să le garantaţi asta cetăţenilor.
Înţeleg că nu toţi indicatorii inspectoratului pe anul care a trecut au fost cei mai fericiţi, însă eu aş spune că de aici, de la nivel local, lucrurile se văd puţin altfel.
Vreau să spun că s-au creat premizele unei bune colaborări între Inspectoratul Judeţean de Poliţie şi celelalte structuri ale Ministerului de Interne, inclusiv cu Instituţia pe care o conduc.
Managementul acestei instituţii trebuie făcut astfel încât beneficiile să ajungă la cetăţeanul cinstit, plătitor de taxe şi impozite. Şi vreau să cred că echipa de conducere a inspectoratului va face în continuare eforturi pentru ca activitatea instituţiei să fie îmbunătăţită.
Eu am remarcat această aplecare din partea poliţiei faţă de problemele cu care se confruntă judeţul... chiar dacă exigenţele mele sunt mai mari.
Ştiu că munca dumneavoastră nu e uşoară şi că nu aveţi efective şi dotări suficiente. Ştiu că, în ultima vreme, pe fondul crizei, problemele de infracţionalitate cu care ne confruntăm s-au înmulţit.
Trebuie totuşi să găsim împreună soluţii să facem faţă situaţiei.
Eu vă urez succes în activitate, sănătate, putere de muncă şi împliniri pe toate planurile. Totodată vă asigur de sprijinul meu, instituţional, pentru că eu sunt unul dintre aceia care înţelege bine importanţa rolului pe care îl aveţi în societate şi - nu e deloc pretenţios să spun - în bunul mers al acestui judeţ.
*La mulţi ani încă o dată!*
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Sute de locuri de muncă vacante la Botoșani, de la director la ajutor de bucătar - LISTA
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024