De Ziua Mondială a Educației, omul de afaceri Cătălin Silegeanu, directorul general al companiei Hidroplasto din Botoșani, a transmis un mesaj de felicitare a tuturor oamenilor care aleg să își pună cunoștințele și dibăcia în slujba comunității, participând la complexul proces de educare a indivizilor.
„Dacă toți oamenii ar avea parte de educație, lumea ar evolua în deplină armonie, iar pedepsele nu ar mai avea sens. Viitorul comunității este determinat de calitatea învățământului și atenția acordată formării unor indivizi liberi în gândire, responsabili întâi față de sine, apoi față de cei din jur, capabili să propună politici publice coerente. Educația nu se rezumă la antrenarea abilităților intelectuale, ci implică deprinderea unui ansamblu complex de valori și principii”,
a scris Cătălin Silegeanu pe contul său de Facebook.
Acesta susține că dascălii și mentorii sunt cele mai importante rotițe ale mecanismului care asigură funcționalitatea, continuitatea și randamentul societății.
„Ei sunt cei care aleg să învețe permanent și să ofere altora soluțiile pe care le descoperă, împărtășind din comoara proprie de cunoștințe. Sunt cei care sădesc dorința de cunoaștere, voința de depășire a propriei condiții și altruismul de a contribui la zămislirea unei lumi mai bune. Sunt cei care modelează caracterul și inspiră, devenind o călăuză de nădejde și un reper moral.
Profesorii sunt anticorpii societății, pe care încearcă din răsputeri să o curețe de mediocritate, neglijență, răutate și infatuare. Aidoma, oamenii care îi învață pe alții o meserie, o îndeletnicire artistică, un sport sau bune maniere fluidizează întregul proces de vindecare și îmbunătățire a tonusului unei comunități. Paradoxal, cei care își împart bogăția intelectuală și spirituală nu sărăcesc niciodată. Din contră, aceștia își sporesc patrimoniul cosmopolit cu fiecare minte și suflet pe care își pun amprenta”,
a mai transmis Cătălin Silegeanu.
El consideră că, de Ziua Mondială a Educației, sunt celebrați nu doar cadrele didactice, ci fiecare inițiator al unui act pedagogic.
„Fără mentori, lumea este destinată pierzaniei. La mulți ani tuturor celor care cred în puterea educației și contribuie la desăvârșirea umanității! Eforturile să le fie cunună, iar lumina pe care o împărtășesc să le proiecteze existența în veșnicie!”,
a mai notat omul de afaceri botoșănean.
(Comunicat Cătălin Silegeanu)
ULTIMĂ ORĂ: Incendiu într-un bloc de pe Calea Națională, un botoșănean a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Punct de cotitură: Forța Dreptei a avut un rol major în protejarea democrației – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Două OFERTE pentru Grădina de Vară a Teatrului Eminescu - IATĂ cum va arăta după modernizare
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024