Un tânăr din județul Botoșani a creat o platformă de donații online, unică în România. Cei care contribuie financiar pentru a trimite la operație copii cu boli grave, pot afla în timp real ce se întâmplă cu banii lor.
Potrivit Digi24, l-a ajutat un It-ist român, inginer la Google, în Elveția. Au lucrat de la distanță, dar într-un an și jumătate au strâns un sfert de milion de euro și au salvat astfel viețile a 50 de copii. Vlad Plăcintă este șomer și în mare parte a timpului se ocupă cu treburile din propria gospodărie. Nu e nici pe departe milionar, dar o idee, unică în România, l-a transformat în filantrop și înger salvator pentru zeci de copii. A creat o platformă on line unde oamenii pot face donații pentru copii cu probleme grave de sănătate și care necesită intervenții chirurgicale de urgență.
"Noi când salvăm un copil nu salvăm doar un copil, putem zice că salvăm și întreaga familie și de la problemele acestea financiare, dar mai ales de sănătate și integrăm înapoi familia, am avut familii care au fost tensiuni din cauza banilor, din cauza stresului au fost tensiuni și le-am spus uniți-vă și hai să începem cu putere înainte," a explicat Vlad Plăcintă, coordonator Salvează o Inimă.
A readus bucuria în 50 de familii. Una dintre acestea este familia Grigoraș din Botoșani. A reușit să strângă banii necesari pentru operația mezinului de un an și jumătate diagnosticat cu o malformație la inimă. A fost nevoie de doar 4.000 de euro pentru o nouă șansă la viață.
"Domnul Vlad Plăcintă ajută foarte mulți copii, ne-a ajutat din prima ne-a susținut, m-a sunat în ziua în care l-a operat, tot spunea, știți doamna Grigoraș că se mai adună bănuții, în două săptămâni am strâns bănuții," povesteşte Iuliana Grigoraș.
Ideea nu ar fi fost pusă în practică fără ajutorul unui tânăr român stabilit în Elveția și care este inginer la Google. Marius Bucur, inginer IT Elveția: "eu cu Vlad nu ne-am întâlnit niciodată față în față. Vorbim tot timpul doar pe skype sau pe Facebook. Avea deja site-ul construit, dar platforma nu era construită, nu se puteau face plăți online. Am implementat prima oară plata prin card, apoi plata prin sms, plata prin firmă și ușor, ușor am început să mă ocup de întregul site Salvează o inimă."
Împreună cu familia, mama și fratele, Vlad caută cazurile care au nevoie de intervenții medicale de urgență, le prezintă poveștile, adună donațiile și se asigură că micii pacienți primesc îngrijirile de care au nevoie cu banii respectivi.
"Verificăm cazurile împreună, ne ocupăm de acte, de contracte împreună și de strângerea de fonduri," spune Ionuț Plăcintă, fratele.
"Când mai este nevoie mai lucrează și el la calculator că trebuie să mai facem câte un filmuleț cu cazul, trebuie să trimitem e mailuri. E acea mulțumire sufletească care o ai când vezi că salvezi un copil și vezi un părinte că-ți mulțumește," spune Maria Plăcintă, mama.
"Donatorii pot intra pe site, donează și pot vedea în timp real în aceeași secundă după ce au făcut plata că banii s-au dus la cazul acela. Nu am mai întâlnit asta pe alte platforme de donații. De obicei donezi și speri că banii vor ajunge, vor ajuta puțin, dar Vlad a încercat să facă asta cât de transparent se poate," a explicat Marius Bucur, inginer IT Elveția. În afară de banii pe care-i colectează online, Vlad Plăcintă organizează și evenimente caritabile astfel încât să poată ajuta cât mai mulți copii
Bucuria copiilor: S-a deschis parcul de distracții din centrul orașului
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
ATENȚIE la furturile din genți și buzunare pe perioada sărbătorilor
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Produs UNIC lansat astăzi la Farmacia Anca: Cu toții ne dorim să arătăm mai bine – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Sergiu Bălășcău
Dec 22, 2024
SURSE: PNL vrea alegeri prezidenţiale în martie, Ilie Bolojan - Premierul va fi propus de PSD
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile