Corectitudinea alegerilor desfăşurate duminică, 11 iunie, la Vlăsineşti, pentru desemnarea noului primar este pusă sub semnul întrebării de numărul mare de persoane care au votat cu urna mobilă.
92 de locuitori ai comunei, adică undeva la 6% din totalul celor care şi-au exercitat dreptul constituţional, au făcut-o, cel puţin teoretic, prin intermediul urnei speciale. Potrivit legii, aceasta este utilizată în cazul în care oamenii care doresc să îşi exprime opţiunea nu se pot deplasa la secţia de vot şi atunci membri ai acesteia merg la domiciliul respectivului.
Iar la Vlăsineşti s-a repetat un fenomen întâlnit în localitate şi la alegerile prezidenţiale din 2014, când a explodat numărul netransportabililor care ţin morţiş să voteze. Astfel, în sâmbăta dinaintea scrutinului, au început să curgă solicitările de asigurare a urnei mobile. Culmea, deşi vorbim despre o comună din estul judeţului, unde este greu de crezut că o sumedenie de oameni deţin computere, potrivit Mariei Riza, reprezentantul PNL în secţia de votare de la Vlăsineşti, toate cererile erau scrise la computer şi aveau exact acelaşi format, doar semnătura diferea. Ba mai mult, PNL-ista susţine că toate aceste solicitări aveau anexată câte o adeverinţă medicală eliberată de acelaşi cabinet.
„Pe toate scria «netransportabil», însă nu era scrisă şi boala de care suferă. Am întrebat-o şi pe d-na doctor, am sunat şi la Autoritatea Electorală Permanentă şi am întrebat dacă nu trebuie pus şi un certificat medical?”
Maria Riza, reprezentant PNL în secţia de votare de la Vlăsineşti.
Un răspuns clar nu a primit, astfel încât cererile au fost luate de bune. Iar ceea ce s-a întâmplat mai departe aminteşte de votul de la Paris la prezidenţialele din 2009.
În comună au fost organizate trei secţii de vot, la Vlăsineşti, Sârbi şi Miron Costin. La prima s-au înregistrat 60 de cereri pentru urna mobilă şi potrivit persoanei citate, s-a plecat cu aceasta după 11, iar în jur de 14:30, deja s-a întors. Ţinând cont de numărul de solicitări şi de cele trei ore alocate operaţiunii, ar înseamnă că s-a înregistrat câte un vot la fiecare trei minute, ceea ce practic este vecin cu imposibilul deoarece membrii secţiei de vot au trebuit să se deplaseze la fiecare solicitant în parte, ori numai intratul în casă şi ieşitul ar face probabil trei minute, la care trebuie însă adăugat drumul de la o casă la alta.
Dar asta nu este tot. Datele privind persoanelor adulte netransportabile din Vlăsineşti sunt contrazise flagrante de cele existente la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC). Astfel, la sfârşitul lunii mai, în comuna condusă de nouă ani de PSD, existau 72 de oameni cu dizabilităţi, dintre care doar 13 aveau handicap grav, ceea ce înseamnă că au dreptul la asistent personal sau însoţitor fiindcă nu îşi pot purta singuri de grijă. Cu toate acestea, numărul votanţilor la urna mobilă a fost de peste șapte ori mai mare!!!
Că lucrurile nu stau tocmai în regulă o dovedesc şi datele de la scrutinul de anul trecut. Atunci, la Manoleasa, comună foarte apropiată de Vlăsineşti, doar 28 de persoane au votat prin intermediul urnei mobile, iar localitatea are 29 de oameni cu handicap grav, adică există o corelaţie clară între numărul de voturi cu urna mobilă şi cel al persoanelor care au nevoie de însoţitor. Interesant este şi că numărul bolnavilor netransportabili de la Vlăsineşti aproape că s-a dublat în doar un an. Astfel, dacă la alegerile locale de anul trecut doar 50 de oameni au solicitat urna mobilă, la cele din acest an s-a ajuns la 92.
O disfuncţionalitate în toată tevatura folosirii urnei speciale a apărut chiar în ziua scrutinului, atunci când o femeie care s-a prezentat la o secţie de vot a aflat că pe numele său s-a completat deja o cerere pentru urna mobilă.
Prefectura Botoşani a fost direct implicată în organizarea scrutinului de la Vlăsineşti, iar primul reprezentant al Guvernului în judeţ susţine că nu s-a formulat vreo plângere căreia să i se dea curs. Cât despre femeia care a aflat la secţie că ar fi completat cerere…
„D-na completase cererea, însă în ziua alegerilor a venit cineva să o ia de acasă ca să voteze şi dumneaei a mers la secţie, deşi depusese solicitare pentru urna mobilă”,
Dan Şlincu, prefect.
Potrivit acestuia, situaţia a fost posibilă şi fiindcă femeia locuieşte în satul Miron Costin, dar este arondată la o secţie din Sârbi.
Demn de menţionat este că în satul Vlăsineşti cu urna mobilă s-au deplasat reprezentanţii PSD şi ALDE, adică membrii partidelor de guvernământ. Iar când s-a desfăcut, Maria Riza a povestit cum s-a constatat că „toate ştampilele erau puse perfect, nu era una care să atingă marginea, toate erau puse în mijloc, exact cum trebuie”. Şi, bineînţeles, mai toate pentru candidatul PSD.
Diferenţa dintre Andrei Bouariu (foto dreapta) de la PNL şi Ionel Oniciuc de la PNL a fost considerabil mai mare decât numărul voturilor exprimate prin urna mobilă. Întrebarea care persistă este însă câtă credibilitate mai are întreg procesul de vot, dacă numai secţiunea privitoare la utilizarea urnei speciale ridică atâtea suspiciuni?
Metoda ”Rănitul”: Doctorița, primarul și oamenii cu handicap închipuit care nu mai pot de grija alegerilor
— Sergiu Bălăşcău (@SergiuBalascau) 19 iunie 2017
- https://t.co/l09GJlfjxu pic.twitter.com/CDit7NDqiD
Gabriela Erdic
Nov 19, 2024
O tânără a născut acasă un băiețel, cu câteva ore înainte a fost la Maternitatea Botoșani
Oana Sava
Nov 19, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
Festivalul-Concurs „Mihail Sorbul” și-a desemnat câștigătorii
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024