Astăzi se împlinesc 162 de ani de la Unirea Principatelor Române, sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza. Autorităţile de la Botoșani au ales să sărbătorească Mica Unire prin ceremonii, cu respectarea restricţiilor impuse în contextul pandemiei.
Au participat Garda Militară, oficialitățile județului dar de asemenea au fost prezenți și simpli botoșăneni care au stat răsfirați pe trotuarul de lângă Parcul „Mihai Eminescu”.
Părintele Protopop Petru Fercal și preotul militar Ștefan Grădinaru au oficiat un scurt moment religios.
Mai apoi s-au depus coroane la Monumentul Domnitorului Alexandru Ioan Cuza de pe Bulevardul „Mihai Eminescu, în acordul Imnului Eroilor. Au depus coroane Instituția Prefectului, Consiliului Județean, Primaria Botoșani, Garnizoana Militară, structurile din cadrul MAI și la final, Partidul Național Liberal.
Cei de la Partidul Național Liberal s-au așezat la coada pentru depunerea coroanei însă organizatorii au anunțat că festivitatea s-a încheiat astfel că nu au mai fost strigați la microfon. S-au grupat rapid și au dus jerba la Monumentul din fata IPJ.
Activitatea s-a încheiat fără tradiționala Hora Unirii dar și fără defilarea Gărzii de Onoare, prezenta totuși la manifestație.
„Vrem horă, unde e hora?, au strigat oamenii prezenți la acțiune când si-au dat seama că anul acesta oficialitățile și cetățenii nu s-au mai prins în hora.
De la ora 15.00 în Sala Casei de Cultură a Sindicatelor „Nicolae Iorga” Botoșani va avea loc Concertul „Unire-n cuget și-n simțiri” susținut de „Rapsozii Botoșanilor”. Spectacolul va fi transmis live pe pagina de Facebook a Orchestrei „Rapsozii Botoșanilor”.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Multă durere după moartea preotului de 37 de ani: CÂND are loc înmormântarea
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Liviu Ciobotariu, după înfrângerea cu Rapid: Mă așteptam la mai multe de la elevii mei
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Jocurile video vor deveni materie opțională în licee: Decizia a fost luată de Ministerul Educației
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024