Se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit, în portmoneele a doi cetăţeni din Republica Moldova, o carte de identitate românească şi un permis de conducere eliberat de autorităţile din Republica Moldova, documente ce s-au dovedit a fi false.
În data de 25 septembrie, în jurul orei 21.10, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control pentru a intra în România, un cetăţean din Republica Moldova, pasager al unui microbuz.
În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit, ocazie cu care a fost descoperită, în portmoneul acestuia, o carte de identitate cu însemnele autorităţilor române, având imprimate datele și fotografia persoanei în cauză.
În portmoneul unui alt pasager al aceluiaşi microbuz, cetăţean din Republica Moldova, a fost descoperit un permis de conducere eliberat de autorităţile din Republica Moldova, având imprimate datele de identificare şi fotografia acestei persoane.
Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea documentelor descoperite, polițiștii de frontieră au efectuat verificări specifice, ocazie cu care au stabilit faptul că acestea nu îndeplinesc condiţiile de formă şi de fond ale unora autentice.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
Gabriela Erdic
Nov 28, 2024