Astăzi, 30 martie, se împlinesc 84 de ani de când, în casa unui preot basarabean, se năștea cea care, peste ani, avea să își pună amprenta pe Cultura Botoșanilor.
O zi pe care Angela Paveliuc Olariu o petrece alături de prieteni. Cei mai mulți îi transmit telefonic urările. Alții, mai apropiați, o vizitează acasă. ”Nu am pregătit prea multe, suntem în post”, spune cu voce ghidușă cea al cărui nume este rostit de ani buni în mediul cultural din cel puțin trei mari orașe: Botoșani, Câmpulung Moldovenesc și Iași.
Vioiciunea din voce, lejeritatea sufletească, bucuria cu care se manifestă, glasul sfătos și generozitatea umană cu care întâmpină pe oricine au făcut dintotdeauna din Angela Paveliuc Olariu o doamnă distinsă și cu o aleasă educație moștenită, cel mai probabil, de la tatăl preot.
Nu e de mirare că, și la împlinirea celor 84 de ani, după o pandemie răvășitoare și pe muchia unui război, doamna Angela își păstrează nealterată bucuria de a trăi. La Iași, acolo unde viețuiește de mulți ani.
”Eu temperamental sunt făcută să nu fiu tristă. Și Dumnezeu m-a ajutat în sensul acesta, deși greutăți au mai fost destule. Dar mă simt bine, am primit multe telefoane de felicitare, aștept și acasă câțiva prieteni. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru tot”.
Îi este dor de Botoșani?
”Mie de Botoșani întotdeauna îmi este dor. Joia trecută, la acțiunea de la Iași care se chema ”O viață cu Angela Paveliuc Olariu” – a venit și cineva de la Botoșani, de la Centrul de Creație. Și spunea că ar face și la Botoșani așa ceva. Și i-am spus: faceți orice la Botoșani, vin cu mare plăcere pentru că eu sunt legată de Botoșani”.
Ce sfat are pentru cei mai tineri?
”Știi care este sfatul meu? Îmi aduc aminte de versurile lui Rudyard Kipling: Să ştii să crezi/ Când unii te înşeală,/ Să te ridici/ Când alţii te doboară,/ Să ştii să râzi/ Când sufletul îţi plânge/ Aceasta-i arta/ De-a învinge.
Ce înseamnă asta? Se impune mereu un autocontrol. Și un gând către Dumnezeu de fiecare dată când simți cum Crucea care ți s-a dat e mai grea. Și atunci Dumnezeu mai ridică puțin, te ajută și nu ți se mai pare Crucea chiar atât de grea”.
Însă la fel de important, ne-a mărturisit Angela Paveliuc Olariu, este să privim mereu către cei necăjiți, către cei năpăstuiți de soartă.
”Să ai ochi pentru cei care sunt mai nefericiți decât tine, și sunt atâția oameni! În jurul nostru sunt mulți oameni mai nefericiți decât noi. Mie mi s-au întâmplat atâtea… Dar mi-am spus mereu: probabil am multe păcate și Dumnezeu vrea să îmi mai șteargă din ele, îmi mai dă câte ceva ca să mai fie și puțină suferință”.
Angela Paveliuc Olariu s-a născut pe 30 martie 1938, în casa preotului din satul basarabean Țiplești. Vremuri dificile, care aveau să o scoată pentru totdeauna din locul natal. Avea câțiva anișori cnd a fost nevoită să plece cu familia a plecat în refugiu.
A ajuns în satul Corni, din județul Botoșani. Preotul din Țiplești a cumpărat aici o casă veche. Nici aici viața nu le-a fost prea liniștită, se știe că preoții, mai ales cei refugiați, erau suspecți în ochii regimului comunist.
Singura mângâiere a copilei venită din ținut basarabean aveau să îi fie cărțile. Când a mai crescut a devenit elevă a Liceului Teoretic de Fete din Botoșani, unde avea să fie repede remarcată.
De la Liceul de Fete din Botoșani a ajuns apoi la Facultatea de Filologie din Iași, secția Română-Istorie.
După absolvire primește post în învățământ, în Dorneștii Sucevei. După scurtă vreme se întoarce la școala din sat, alături de familie. În 1964 este chemată la Regionala de învățământ din Suceava, unde află că va pleca într-o excursie prin Nordul Moldovei. Ajunge la Muzeul ”Arta Lemnului” din Câmpulung Moldovenesc, unde timp de trei ani, până în 1967, avea să depună o muncă titanică. În 1967 deschidea noul muzeu.
Reușitele profesionale îi fac pe botoșăneni să o dorească înapoi, acasă. Revine la Botoșani, unde va conduce Muzeul Județean. Angela Paveliuc-Olariu așază Zona Botoșani (teritoriul dintre Siret și Prut) pe harta etnografică a țării. Faptul este unul cu adevărat excepțional, în condițiile în care până atunci Botoșani era considerat de către specialiști o zonă de interferențe, fără specific etnografic de sine-stătător.
Toate studiile din acea perioadă sunt adunate într-o lucrare de doctorat cu tema "Arta populară în zona etnografică Botoşani", teză susținută în 1977. Este lucrarea care impune recunoașterea zonei dintre Siret și Prut drept zona etnografică Botoșani.
Părăsește din nou Botoșanii în 1978. Ajunge la Iași, unde va prelua conducerea Muzeului Etnografic al Moldovei, pe care îl va ghida cu profesionalism până în 1995.
În perioada 1994-2004 a fost preşedinta Societăţii Ortodoxe a Femeilor Române (SOFR) filiala Iaşi.
A absolvit Facultatea de Filologie, în cadrul Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi (1956-1960), Institutul de Istorie a Artelor din Bucureşti (1973-1977), precum şi un curs postuniversitar de limba engleză (1980-1981). A activat ca director la Muzeul Etnografic Câmpulung Moldovenesc (1964-1968), director la Muzeul Judeţean Botoşani (1968-1978), director la Muzeul Etnografic al Moldovei din Iaşi (1978-1995), referent ştiinţific la Centrul de Conservare şi Valorificare a Creaţiei Populare Tradiţionale Botoşani (2001-2006).
A organizat sau reorganizat muzee şi case memoriale, printre care Muzeul "Cultura tradiţională a lemnului", din Câmpulung Moldovenesc (1967), Muzeul "Răscoala ţăranilor din 1907" Flămânzi, Botoşani (1971), Casa Memorială "Nicolae Iorga" Botoşani (1972), Casa Memorială "George Enescu" Liveni (1973). De asemenea, a alcătuit Colecţia de obiecte etnografice şi de artă populară din zona Botoşanilor, care a stat la baza organizării Muzeului Etnografic Botoşani (1968-1978), dar a şi reorganizat după criterii moderne Muzeul Etnografic al Moldovei din Iaşi (1992).
OPERA (conform "Scriitori și publiciști botoșăneni. Dicționar biobibliografic", autor: Silvia Lazarovici, Editura Agata, Botoșani, 2013): Arta populară din zona Botoşanilor – Scoarţe şi lăicere (Bucureşti: Arta grafică, 1978), Arta populară din zona Botoşanilor – Portul popular (Bucureşti: Arta grafică, 1980), Arta populară din zona Botoşanilor – Ceramica populară (Bucureşti: Arta grafică, 1981), Zona etnografică Botoşani (Bucureşti: Sport-Turism, 1983), Usturoiul – aliment, magie, medicament (Botoşani: Agata, 2001), Cultul busuiocului la români (Botoşani: Agata, 2003), Alunul – materie primă, metaforă, simbol (Botoşani: Agata, 2004), Botoşani – între Siret şi Prut –Lăcaşuri de închinare şi evlavie străbună (Botoşani: Axa, 2005), Repere etnografice şi de artă populară din zona Botoşanilor (Botoşani: Axa, 2006), Mobilierul tradiţional din Moldova (Botoşani: Agata, 2007), Ouă încondeiate din zonele etnografice Botoşani şi Câmpulung –Moldovenesc (Iaşi: Art XXI, 2008), O viaţă … (Iaşi: Art XXI, 2009), Oameni şi fapte (Iaşi: Art XXI, 2010), Simbolistica pragului la români (Iaşi: Art XXI, 2010), Monografia comunei Cristineşti, judeţul Botoşani (Bacău: Editura Vicovia, 2011; în colab. cu prof. dr. Ioan Murariu).
(Foto: doxologia)
