Conducerea Teatrului Naţional Iaşi Iaşi este acuzată că a utilizat una din maşinile instituţiei într-un cu totul alt scop decât acela pentru care a fost achiziţionată. Jurnaliştii de la Bună Ziua Iaşi susţin că microbuzul instituţiei de cultură a fost trimis la Botoşani ca să aducă… miei.
În timp ce directorul economic al primului teatru naţional din România, Luminiţa Condurache, este acuzată că a servit câteva "păhărele" în timpul serviciului, directorul Cristian Hadji-Culea, în loc să transporte trupa teatrului la spectacole în ţară sau în străinătate, utilizează microbuzul la căratul mieilor de Paști.
"Ce să vă mai zic, au trimis frumos microbuzul să aducă miei de la Botoşani şi nu ştiu unde vor ajunge aceştia, nu ştiu dacă e normal să se întâmple aşa. Fiecare vrea sa aibă o masa îmbelşugată de Paşte, dar nu cred că ne permitem să primim pe tavă un miel gras din care să ne înfruptăm. Asta au făcut d-nii noştri din conducere fără nici o jenă, lucru pe care nu-l consider normal...", ar fi afirmat
un angajat de la Naţional. Culmea, deşi acum ceva timp trupa instituţiei a primit o invitaţie pentru a participa cu un spectacol la unul dintre cele mai importante festivaluri teatrale din Europa de sud-est, directorul de la Naţional şi mâna sa dreaptă Luminiţa Condurache au refuzat să sprijine financiar deplasarea trupei. Până acum, acelaşi Hadji-Culea a cheltuit banii alocaţi din bugetul statului pe apartamente în zona centrală a Iaşului şi pe o maşină de teren de zeci de mii de euro.