Inspectorul școlar general de la Botoșani a catalogat situația în care este pusă instituția pe care o conduce și cei 350 de elevi și profesori ca fiind jenantă. Asta după ce, din cauza lipsei resurselor financiare, Gala Excelenței în Educație programată pentru 9 decembrie, nu va mai avea loc.
Mihaela Huncă a spus că a avut parte de o surpriză neplăcută cauzată de chiulul masiv al liberalilor de la ședința la care ar fi trebuit să fie locate fonduri pentru acest eveniment.
”Nu vom mai organiza acum pe 9 decembrie pentru că este clar, neavând susținerea financiară, nu putem să organizăm. Sincer nu m-am așteptat la așa ceva, conducerea IȘJ se va gândi la amânarea acestei Gale a Excelenței și o vom organiza astfel încât să nu depindem de votul unor consilieri care vor să vină sau nu vor să vină să susțină performanța în educație”, a declarat Mihaela Huncă.
Șefa Inspectoratului Școlar Județean Botoșani a mai precizat că: ”Acum înainte de sărbători ar fi primit o felicitare din partea comunității și o recunoaștere a meritelor”.
Anul trecut Gala a fost organizată din sponsorizări sau cu fonduri din buget local?
”Anul trecut a fost organizat și din sponsorizări dar și cu aportul primăriei. De asta nu am înțeles și drept să vă spun nu mi-am făcut nici o emoție, mai ales că această sumă era prinsă în buget, bugetul a fost aprobat, deci nu m-am gândit nici măcar o clipă că vom ajunge în această situație”, a răspuns Mihaela Huncă.
Cel mai probabil evenimentul va fi reprogramat în luna ianuarie. (G.E.)
CITEȘTE: Primarul a anulat Gala elevilor și Cupa la sporturi: Din cauza absenței consilierilor PNL
Decizie radicală: Mai multe produse vor fi retrase din supermarketurile de la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Mar 06, 2025
S-au pus în vânzare biletele pentru meciul cu Slobozia, prețuri de la 20 la 300 de lei
Redacția Botoșăneanul
Mar 06, 2025
Șoferi cu tupeu amendați de polițiști la Dorohoi
Redacția Botoșăneanul
Mar 06, 2025
Doamnele de la ISU Botoșani s-au întrecut la badminton
Redacția Botoșăneanul
Mar 06, 2025
Un botoșănean beat mangă și fără permis prins la volan aproape de miezul nopții
Redacția Botoșăneanul
Mar 06, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile