Plecată din Botoșani la ceva timp după alegerile din 2020, Mihaela Huncă nu a renunțat la politică. Fosta deputată și consilieră locală a rămas în Partidul Pro România și la congresul care a avut loc sâmbătă la București a fost aleasă în una dintre cele zece funcții de vicepreședinte.
Fostul prim-ministru Victor Ponta a fost votat președinte, iar europarlamentarul Corina Crețu a devenit președinte al Consiliului Național.
”Felicitări președintelui Victor Ponta! Vom lupta pentru viitorul Pro România, alături de un lider adevărat. Trebuie să învățăm din experiența lui Victor Ponta din perioada când a fost prim ministrul României. Ne amintim că au fost luate cele mai bune măsuri economice, au fost realizate multiple investiții și atunci România stătea cu fruntea sus în Uniunea Europeană. Alături de Victor Ponta, putem deveni din nou puternici în politică!”,
Mihaela Huncă, vicepreședinte Pro România.
Reprezentanții partidului au arătat că urmează o perioadă încărcată, în care vor revigora organizațiile locale și vor stabili strategia politică pentru anul electoral 2024.
”Nu renunţăm la angajamentul de reconstrucţie al PRO România şi avem ambiţia de a reface acest proiect pe baze mult mai solide în perspectiva alegerilor din 2024. Avem forţa să reprezentăm altceva pe scena politică a acestei ţări, cu demnitate şi responsabilitate pentru a ne realiza obiectivele, dar putem fi și un partener credibil și serios pentru alianțe politice care se vor întrezări la orizont, cu scopul comun de a lucra efectiv pentru români, pentru alegătorii noștri! Avem lideri, implicați, Corina Crețu în Parlamentul European și Victor Ponta care se implică în politica din România, alături de aleșii noștri locali din toată țara”,
Mihaela Huncă, vicepreședinte Pro România.
În 2020, Pro România a ratat intrarea în Parlament după ce a avut liste comune cu ALDE.
Printre altele, la Botoșani partidul are doi consilieri județeni și un viceprimar de municipiu reședință.
FOTO: Facebook.com/ProRomaniaOficial
PREZENȚA la urne: CÂȚI botoșăneni au votat până la ora 12:30
Oana Sava
Nov 24, 2024
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Deputatul Marius Budăi a votat la Curtești alături de soție – LIVE
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
PREZENȚA la vot în județul Botoșani: Zeci de persoane au votat prin urna mobilă
Diana Arici
Nov 24, 2024