Fostul director al Direcţiei Silvice respinge acuzaţiile de abuz în serviciu pe care i le aduc procurorii botoşăneni. Mihai Axinte susţine că nu a prejudiciat bugetul cu 2,4 milioane de lei şi că a achiziţionat cele 351 de hectare de la cetăţeanul german Alexander Mathias Bellu cu acordul Regiei Naţionale a Pădurilor. „Direcţia Silvică este o unitate fără personalitate juridică, nu îmi permiteam... Cam pentru toate acţiunile mai importante trebuia să ai acordul lor”, ne-a declarat fostul silvicultor şef al judeţului. Acesta susţine că, deşi Bellu avea cetăţenie germană şi s-ar putea discuta despre imposibilitatea de a fi împroprietărit cu pădure în România, în schimb soţia şi sora acestuia sînt românce.
„Dacă nu sînt disciplinar vinovat, cum să fiu penal?”
Cît despre refuzul de a continua lupta în instanţă pentru unele terenuri forestiere, Axinte a dat exmplul suprafeţei destinate Liceului Anastasie Başotă din Pomîrla, unde a făcut cerere de intervenţie într-un proces pe care Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi Vînătoare Suceava îl deschisese deja pe această temă şi care în cele din urmă a fost pierdut. De asemenea, fostul şef al Direcţiei Silvice spune că RNP l-a sancţionat disciplinar mai întîi cu 10% pentru acuzaţiile care i se aduc, iar apoi cu 30%, iar cea din urmă pedeapsă a fost anulată de Curtea de Apel Suceava. „Este chiar acolo o sintagmă «nu se face vinovat». Dacă nu sînt disciplinar vinovat, cum să fiu penal? Dar aceasta este perioada şi o să suport cu stoicism tot ce se întîmplă”, a mai adăugat Mihai Axinte. El este în proces cu Direcţia Silvică după ce a fost trimis în şomaj.
Poliția în secțiile de votare: Bețivi și patroni de baruri plini de zel amendați în ziua votului
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
PREZENȚA la urne: CÂȚI botoșăneni au votat până la ora 12:30
Oana Sava
Nov 24, 2024
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Deputatul Marius Budăi a votat la Curtești alături de soție – LIVE
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024