Fratele fostului președinte al Consiliului Județean, Florin Țurcanu, dorește să aibă continuitate în Parlamentul European.
Mihai Țurcanu și-ar fi depus deja intenția de candidatură însă nu din partea Botoșaniului, ci de la un sector din București.
Peste 80 de membri ai Partidului Naţional Liberal (PNL) şi-au exprimat intenţia de a candida la alegerile europarlamentare de anul viitor, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, preşedintele filialei din Botoşani a PNL, senatorul Costel Şoptică.
"Dosarele sunt în evaluare. La nivel naţional sunt depuse, în momentul acesta, peste 80 de candidaturi. Este clar că vor intra în discuţie 33 plus rezervele",
Costel Șoptică, președinte PNL Botoșani
Acesta spune că a discutat cu liderii organizaţiilor din Moldova pe tema candidaturilor la alegerile pentru Parlamentul European, luând în comun decizia de a nu susţine candidaţi locali, ci o listă naţională.
„O listă care să cuprindă oameni cu notorietate și oameni care să ne reprezinte într-adevăr la Bruxelles și de ce nu, oameni care să nu mai plece după jumătate de an”,
Costel Șoptică, președinte PNL Botoșani
Şoptică a precizat că europarlamentarul în exerciţiu Mihai Ţurcanu, care este botoşănean, şi-a depus candidatura pentru un nou mandat, însă dosarul a fost depus la filiala Sectorului 1 a PNL.
„Europarlamentarul Mihai Țurcanu și-a depus intenția de candidatură, dosarele sunt în evaluare. Dlui este membru la Sectorul 1 și nu și-a depus candidatura de la Botoșani”,
Costel Șoptică, președinte PNL Botoșani
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Portretul unui independent: Cine este Călin Georgescu, câștigătorul primului tur
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Un botoșănean la un pas să rămână fără casă din cauza unui coș de fum
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Ciolacu la un pas de dezastru: USR îi cere să își recunoască înfrângerea
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Renașterea Botoșaniului pune presiune pe Poli Iași înaintea derby-ului
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
După 37 de ani de aşteptare, barajul Vârfu Câmpului intră pe agenda Guvernului
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024