Neglijenţa şi schimbările bruşte de temperatură din această lună au îmbolnăvit mii de botoşăneni. Cei mai vulnerabili în faţa valului de viroze ce a asaltat judeţul au fost copiii.
Numai săptămâna trecută peste 800 de minori, cu vârste între 1 si 14 ani, au trecut pe la urgenţe, prin cabinetele medicilor pediatri sau cele ale medicilor de familie. Câteva zeci chiar au avut nevoie să fie spitalizaţi pentru a evita complicaţiile.
”Săptămâna trecută, de pe urma infecţiilor acute ale căilor respiratorii superioare au fost internaţi 19 copii până în 14 ani si alţi 8 sub un an. De asemenea, 38 de copii au ajuns în spital din cauza pneumoniilor”, a spus Angela Straticiuc, purtător de cuvânt al DSP.
Nici adulţii nu au fost feriţi de capriciile vremii. Peste 500 de femei şi bărbaţi au avut nevoie de tratament specializat. De la începutul lunii, numărul botoşănenilor îmbolnăviţi trece a trecut deja de 5.000 iar medicii se aşteaptă ca numărul să crească. De aceea, recomandă botoșănenilor igiena corespunzătoare a mâinilor şi să evite aglomeraţiile. Gripa nu a atins încă judeţul. (M.H.)
Câinele jandarm Pih a împlinit 13 ani, a participat la numeroase misiuni dar acum este la „pensie”
Redacția Botoșăneanul
Mar 05, 2025
Siguranța la locul de muncă: ITM cercetează situații cu botoșăneni accidentați sau morți la serviciu
Redacția Botoșăneanul
Mar 05, 2025
„Arta... la feminin”: Expoziție dedicată doamnelor, la Muzeul Județean Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Mar 05, 2025
ANUNȚ Primăria Botoșani despre adoptarea unor hotărâri în ședința de Consiliu Local din 26 februarie
Redacția Botoșăneanul
Mar 05, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile